Oferă părtășie!
„Dar vă spun că vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor.” (Matei 8:11)
Ascultă ediția audio aici.
Îmi aduc aminte de momentele de părtășie din familia în care am crescut, când masa din Sabat era mereu specială și potrivită pentru musafiri.
Adevărul este că preferăm să stăm la masă cu cei care ne sunt dragi. Lucrul acesta este justificat. Lângă persoanele dragi, ne simțim confortabil și în siguranță. Când stai la masă cu cineva apropiat, ai un simțământ de bucurie și pace. Parcă și mâncarea pare mai bună într-o companie plăcută. Iar dacă la un moment dat ne rătăcim, vom avea mereu în noi un reper clar pentru a ne întoarce.
Te invit să te gândești la tinerii care sunt departe de casă, departe de tine, departe de biserică și poate chiar departe de Dumnezeu. Minunea întoarcerii lor și a regăsirii lor poate fi direct proporțională cu părtășia avută la aparent banalele mese luate împreună. Ce frumos ne prezintă Isus această scenă a Împărăției cerurilor care este asemănată cu părtășia și bucuria de a sta la masă cu cei dragi! Să începem chiar de acum să ne familiarizăm cu sentimentul părtășiei cerești de a sta împreună! Sabatul este cel mai bun prilej pentru acest lucru. Putem face din aceste ocazii momente care ne-ar putea apropia de credința lui Avraam, Isaac și Iacov și ne putem pregăti pe noi și pe tinerii noștri să facem cu toții parte din rândul celor care vor sta la masă cu acești oameni, având aceeași credință mântuitoare. Să facem deci o prioritate din a avea părtășie unii cu alții și a-L invita la masa noastră pe Cel care stă la ușă și bate (Apocalipsa 3:20).
Oferă-i tânărului din casa ta, din biserica ta și din vecinătatea ta părtășia de care are așa de mare nevoie!
Roagă-te astăzi pentru tinerii care s-au îndepărtat de Domnul și pentru liderii de companioni!
Provocare:
Gândește-te la o modalitate de a invita un tânăr sau mai mulți din biserica ta la tine la masă!
Robert Demeter
Conferința Banat
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO