Lucrează, căci vine noaptea
Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. (Ioan 9:4)
Când eram copil, am petrecut multe ore în rugăciune pe un câmp părăsit din spatele casei noastre. Îngenuncheată pe pământ, cu margarete și iarbă mare în jurul meu, cât de aproape Îl simțeam pe Isus în timp ce îmi descărcam inima înaintea lui Dumnezeu, cerându-I să mă ajute să fiu gata pentru apropiata Lui revenire.
În micuța noastră biserică, acest eveniment denota o oarecare urgență. Mama mea economisea bănuți într-un borcan și în fiecare săptămână îi dăruia pentru misiunea de a-i avertiza pe ceilalți că vine Isus. Ah, cât de mult mă bucuram să le împărtășesc și altora vestea! Îmi amintesc că îmi imaginam că Isus avea să Se întoarcă pe norii cerului aproape de vechile morminte acoperite de mușchi din cimitirul din apropierea casei; toți cei care dormeau (atât de mulți membri ai familiei) aveau să se trezească pentru a-L întâlni. Ce zi de bucurie va fi!
Ei bine, de atunci au trecut șaptezeci de ani și eu încă aștept acea zi. În scurtul meu timp pe acest pământ, Domnul m-a binecuvântat. Sunt atât de bucuroasă că mi-a dat atâtea ocazii de a împărtăși acest adevăr minunat. M-am bucurat în mod special de mai mult timp în studierea prețiosului Cuvânt al lui Dumnezeu. Supraviețuind de mult timp cancerului la sân metastazat, m-am întâlnit de numeroase ori cu personalul medical care m-a ajutat să lupt cu această boală. Unele dintre darurile de apreciere pe care le-am oferit au fost aceste devoționale tipărite de Misiunea Femeii!
Un text biblic preferat se găsește în Mica 6:8, unde spune: „Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” Îmi pun încrederea zilnic în Tatăl meu ceresc, să mă ajute să îmi folosesc timpul și capacitățile pentru a mă implica mai mult în Departamentul Misiunea Femeii și în serviciile comunitare. Obiectivul meu este să ajung, pe rând, la inima prietenilor mei, dat fiind faptul că fac parte din echipa bisericii de distribuire de haine, lenjerie de pat, alimente și Biblii. Ce bucurie să vezi fețele copiilor care au nevoie nu doar de lucruri materiale, ci și de zâmbete, de îmbrățișări și de rugăciuni!
Câți ani ți-a dat Dumnezeu pe acest pământ? Fie că sunt puțini (în comparație cu ai mei) fie că sunt mulți (ca ai mei), cum îi folosești? Faci lucrare pentru Domnul? Le spui altora că Isus vine curând? Trebuie să lucrăm acum, căci „vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze” (Ioan 9:14).
Jane Wiggins Moore
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO