[miercuri, 15 septembrie] Un misionar mânios și neliniștit

 

 

Din nefericire, istoria lui Iona nu se termină cu capitolul 3.

 

5. Care este problema prorocului? Ce lecție putem învăța din caracterul lui destul de deficitar?

 

Iona 4:1-11

„Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona şi s-a mâniat. 2 S-a rugat Domnului şi a zis: „Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi că Te căieşti de rău! 3 Acum, Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!” 4 Domnul a răspuns: „Bine faci tu de te mânii?” 5 Şi Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat la răsărit de cetate. Acolo şi-a făcut un umbrar şi a stat sub el, până va vedea ce are să se întâmple cu cetatea. 6 Domnul Dumnezeu a făcut să crească un curcubete, care s-a ridicat peste Iona, ca să facă umbră capului lui şi să-l facă să-i treacă mânia. Iona s-a bucurat foarte mult de curcubetele acesta. 7 Dar a doua zi, la răsăritul soarelui, Dumnezeu a adus un vierme, care a înţepat curcubetele, şi curcubetele s-a uscat. 8 Când a răsărit soarele, Dumnezeu a făcut să sufle un vânt uscat de la răsărit şi soarele a bătut peste capul lui Iona, şi Iona a leşinat. Atunci a dorit să moară şi a zis: „Mai bine să mor decât să trăiesc!” 9 Dar Dumnezeu a zis lui Iona: „Bine faci tu de te mânii din pricina curcubetelui?” El a răspuns: „Da, bine fac că mă mânii până la moarte!” 10 Atunci şi Domnul a zis: „Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nicio trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit. 11 Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!””

 

Iona 4 începe cu mânia profetului împotriva lui Dumnezeu din cauză că misiunea lui a avut un atât de mare succes. Iona este îngrijorat că va părea ridicol. Îl vedem pe Dumnezeu cum Își ia timp să-i vorbească și să-l convingă pe profetul Lui, care se comportă ca un copil care are un acces de furie.

 

Aici avem dovada că adevărații închinători ai lui Dumnezeu – chiar și profeții – mai au încă de crescut și de biruit unele lucruri.

 

„Când Iona a aflat planul lui Dumnezeu de a cruța cetatea care, în ciuda nelegiuirii ei, fusese determinată să se pocăiască în sac și cenușă, ar fi trebuit să fie primul care să se bucure de harul minunat al lui Dumnezeu; dar el a îngăduit minții să zăbovească asupra posibilității ca el să fie privit ca un proroc mincinos. Gelos pentru renumele lui, el a pierdut din vedere valoarea infinit mai mare a ființelor din cetatea aceea nenorocită.” – Ellen G. White, „Profeți și regi”, p. 271

 

Răbdarea lui Dumnezeu manifestată față de profetul Său este uimitoare. El pare hotărât să-l folosească pe Iona, iar când acesta fuge, Dumnezeu trimite furtuna și peștele să-l aducă pe fugar înapoi. Și chiar când din nou Iona este împotrivă, Dumnezeu caută să poarte o discuție cu el, spunându-i: „Bine faci tu de te mânii?” (Iona 4:4).

 

6. Cum se asemănă relatarea din pasajul de mai jos cu ce s-a întâmplat în istoria lui Iona?

 

Luca 9:51-56

51 Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim. 52 A trimis înainte nişte soli, care s-au dus şi au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit. 53 Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim. 54 Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” 55 Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi! 56 Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.”Şi au plecat într-alt sat.

 

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16), sau, cum formulează Dumnezeu în Iona 4:11: „Și Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulțime de vite?” Cât de recunoscători ar trebui să fim că, în final, Dumnezeu, și nu noi înșine, este Judecătorul suprem al inimii, al minții și al motivațiilor.

 

Cum putem învăța să avem aceeași milă și aceeași răbdare față de cei din jur pe care le are Dumnezeu (sau cel puțin să învățăm să reflectăm compasiunea și răbdarea Lui)?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO