[duminică, 12 septembrie] Fuga
Iona a fost un misionar de mare succes. În același timp, a fost și unul foarte reticent, cel puțin la început. Nu știm ce făcea Iona atunci, dar, indiferent ce era, chemarea lui Dumnezeu i-a întrerupt viața în mod covârșitor. În loc să ia misiunea lui Dumnezeu pe umeri și să descopere că jugul Său este bun și sarcina Lui este ușoară (Matei 11:30), Iona a decis să-și găsească propria „odihnă” fugind în direcția opusă celei în care îl chema Dumnezeu să meargă.
1. Unde spera Iona să găsească liniște și odihnă, departe de chemarea lui Dumnezeu? Cât de bine a funcționat planul său?
Iona 1
„Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel: 2 „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!” 3 Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de Faţa Domnului. S-a pogorât la Iafo şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit preţul călătoriei şi s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe de Faţa Domnului. 4 Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năpraznic şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărâme. 5 Corăbierii s-au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui şi au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s-o facă mai uşoară. Iona s-a pogorât în fundul corabiei, s-a culcat şi a adormit dus. 6 Cârmaciul s-a apropiat de el şi i-a zis: „Ce dormi? Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să se gândească la noi, şi nu vom pieri!” 7 Şi au zis unul către altul: „Veniţi să tragem la sorţ, ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!” Au tras la sorţ, şi sorţul a căzut pe Iona. 8 Atunci, ei i-au zis: „Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai şi de unde vii? Care îţi este ţara şi din ce popor eşti?” 9 El le-a răspuns: „Sunt evreu şi mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea şi uscatul!” 10 Oamenii aceia au avut o mare teamă şi i-au zis: „Pentru ce ai făcut lucrul acesta?” Căci oamenii aceia ştiau că fugea de Faţa Domnului, pentru că le spusese el. 11 Ei i-au zis: „Ce să-ţi facem ca să se potolească marea faţă de noi?” Căci marea era din ce în ce mai înfuriată. 12 El le-a răspuns: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!” 13 Oamenii aceştia vâsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor. 14 Atunci au strigat către Domnul şi au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci Tu, Doamne, faci ce vrei!” 15 Apoi au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit. 16 Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul şi au adus Domnului o jertfă şi I-au făcut juruinţe. 17 Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi”.
Iona pornește în direcția opusă celei în care îl chemase Dumnezeu. El nici măcar nu s-a oprit să discute cu Dumnezeu, așa cum au făcut mulți profeți ai Bibliei când au fost chemați să fie mesagerii Săi (vezi, de exemplu, Exodul 4:13).
Destul de interesant, nu este prima dată când Iona este chemat să vorbească pentru Dumnezeu, așa cum sugerează 2 Împărați 14:25. Totuși, în cazul acela, Iona pare să fi făcut ceea ce Domnul îi ceruse să facă. Dar nu și de data aceasta. De ce?
Mărturiile arheologice și istorice atestă cruzimea despoților neo-asirieni care au dominat Orientul Apropiat antic în secolul al VIII-lea î.Hr., adică în perioada în care Iona a fost profet în Israel. Cam șaptezeci și cinci de ani mai târziu, regele neo-asirian Sanherib a atacat Iuda. Israel și Samaria fuseseră deja cucerite cu aproximativ 25 de ani înainte, iar împăratul Ezechia se pare că s-a alăturat unei coaliții locale antiasiriene.
Acum sosise timpul ca asirienii să-și încheie socotelile. Biblia (2 Împărați 18, Isaia 36), documentele istorice asiriene și reliefurile de pe zidul palatului lui Sanherib din Ninive ne spun povestea cruntă despre căderea Lachisului, una din cele mai importante și bine fortificate cetăți ale lui Ezechia de la granița de sud. Într-o inscripție, Sanherib susține că a luat peste două sute de mii de prizonieri din patruzeci și șase de cetăți întărite despre care el afirmă că le-a distrus. Când împăratul asirian a luat Lachisul, sute de mii de prizonieri au fost trași în țeapă; susținătorii îndârjiți ai regelui Ezechia au fost jupuiți de vii, în timp ce restul oamenilor au fost trimiși în Asiria ca sclavi – o mână de lucru ieftină.
Asirienii puteau fi incredibil de cruzi chiar și pentru standardele lumii de atunci. Și Dumnezeu îl trimitea pe Iona chiar în inima imperiului? Mai este de mirare că Iona nu a vrut să meargă?
Să fugi de Dumnezeu? Ai făcut-o în trecut? Dacă da, cât de bine ți-a reușit? Ce lecții ar trebui să fi învățat din acea greșeală?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
