[miercuri, 11 august] Să punem în practică

 

 

Ca să iert, trebuie să admit că am fost rănit. Aceasta poate fi greu de făcut, din moment ce suntem uneori mai dispuși să ne îngropăm  sentimentele decât să le rezolvăm. A ne recunoaște sentimentele necreștine de amărăciune și chiar de mânie înaintea lui Dumnezeu este în regulă. Vedem acest lucru exprimat deseori în cartea Psalmii. Pot să mă simt liber să-I spun lui Dumnezeu că nu mi-a plăcut ce s-a întâmplat sau cum am fost tratat și că acest lucru mă întristează sau mă face furios.

 

Îl vedem pe Iosif plângând atunci când îi vede iarăși pe frații lui și când retrăiește unele sentimente din trecutul său.

 

5. Ce ne spune declarația lui Isus de pe cruce despre acordarea iertării la timp?

 

Luca 23:34

„Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi”.

 

Isus nu a așteptat ca noi să Îi cerem iertare mai întâi. Nu trebuie să așteptăm ca acela care ne-a rănit să-și ceară iertare. Putem să-i iertăm pe ceilalți fără să le cerem să accepte iertarea noastră.

 

6. Ce ne învață textele de mai jos despre modul în care trebuie să ne raportăm la cei care ne rănesc?

 

Luca 6:28

„…binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi”.

 

Matei 5:44

„Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc…”

 

Asemenea dragostei, iertarea începe cu o alegere, mai degrabă decât cu un sentiment. Putem alege să iertăm chiar dacă emoțiile noastre s-ar putea să nu corespundă acestei decizii. Dumnezeu știe că alegerea aceasta este imposibil de făcut prin puterea noastră, dar „la Dumnezeu, toate lucrurile sunt cu putință” (Marcu 10:27). De aceea ni se spune să ne rugăm pentru cei care ne fac rău. În unele cazuri, persoana aceea poate că a murit deja, dar noi putem încă să ne rugăm pentru puterea de o ierta.

 

Fără îndoială, iertarea nu este întotdeauna ușor de acordat. Durerea și răul adus asupra noastră pot fi devastatoare, lăsându-ne răniți, infirmi, zdrobiți. Dacă îi vom permite, vindecarea va veni, dar păstrarea amărăciunii, a mâniei și a resentimentelor va face vindecarea mult mai dificil de obținut, dacă va mai fi posibilă vreodată.

 

Jertfa Domnului Isus este exemplul cel mai bun despre ce L-a costat pe Dumnezeu ca să ne ierte. Dacă Domnul a putut să treacă prin așa ceva pentru noi, chiar dacă a știut că mulți aveau să-L respingă, atunci cu siguranță și noi putem învăța să iertăm.

 

Pe cine trebuie să ierți? Ce dificultăți întâmpini în privința aceasta?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO