Decizii
Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. (Proverbele 3:5,6)
Ca tânără, pe la douăzeci de ani, uram să iau decizii. Ştiu că este o declarație cam dură, dar istoricul alegerilor mele proaste mă determină acum să întârzii luni de zile cu luarea unei decizii. De multe ori mergeam la tatăl meu să îi cer sfatul cu privire la ce trebuia să aleg. Apoi urmam sfatul lui – mă conformam, numai ca să nu iau eu decizia. Dar, într-o zi, am dat peste acest paragraf: „Întârzierile îi obosesc pe îngeri. Uneori este chiar mai scuzabil să fie luată o decizie greșită decât să fim într-o continuă nehotărâre, să ezităm, înclinând uneori într-o direcție, iar alteori, în alta. Dintr-o asemenea ezitare și îndoială rezultă mai multă confuzie și nefericire decât atunci când acționăm uneori prea grăbit.” (Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, p. 133) Am rămas uimită! Îi oboseam pe îngeri cu întârzierile mele lungi și cu incertitudinile? Întotdeauna am considerat că este mai bine să întârzii în luarea unei decizii decât să greșesc, dar se pare că m-am înșelat.
Totuși am rămas cu o dilemă. Pot face o alegere, dar dacă este una greșită? Cum pot ști dinainte care cale este mai bună? În timp ce discutam aceasta cu soțul meu, el m-a sfătuit să citesc Proverbele 3:5,6, în special versetul 6. Așa am făcut. Ce Dumnezeu minunat servim! Nu numai că El ne cere să avem încredere în El, dar promite să ne arate calea de urmat, dacă Îl recunoaștem în toate căile noastre. Citesc versetul 6 de câteva ori, iar apoi mă rog, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume în alegerea unei opțiuni, astfel încât voia Lui să se împlinească, și nu a mea.
În acea zi, am realizat că secretul deciziilor corecte era să mă predau lui Dumnezeu, ca voia Lui să se facă în viața mea. Este un lucru ușor? Nu. Mi-a luat câțiva ani să pricep că dragostea lui Dumnezeu pentru mine și dorința Lui ca mie să-mi fie bine le depășesc pe ale mele. El mă iubește mai mult decât oricine, chiar și decât mine. Odată ce am acceptat acest fapt, am fost capabilă să iau decizii fără mari întârzieri și cu asigurarea că rezultatul va fi optim, pentru că am cerut mai întâi sfatul Domnului.
Heather-Dawn Small
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO