[duminică, 2 mai] „Un popor dintre toate popoarele…”

 

 

„Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul, Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului” (Deuteronomul 7:6).

 

Nu există nicio îndoială: Domnul a ales în mod specific poporul evreu ca să fie reprezentantul Său special pe pământ. Termenul tradus cu „al Lui” în versetul de mai sus este segullá și poate însemna „proprietate valoroasă” sau „tezaur deosebit” („proprietatea Lui”, NTR). De asemenea, lucrul cel mai important este că alegerea aceasta este în totalitate acțiunea lui Dumnezeu, o expresie a harului Său. Nu s-a găsit nimic la copiii lui Israel care să-i facă să merite acest har. Nici nu putea să se găsească, deoarece harul este ceva nemeritat.

 

1. Cum explică versetul de mai jos alegerea poporului Israel de către Domnul?

 

Ezechiel 16:8

„Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine, şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostei. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul, Dumnezeu, şi ai fost a Mea!”

 

„De ce Domnul a ales Israelul? Acesta este un lucru de nepătruns. Poporul Israel era un mic grup de oameni fără cultură sau prestigiu. Nu avea calități care să garanteze o asemenea alegere. […] Motivul suprem al acelei alegeri se găsește în taina dragostei dumnezeiești. Totuși, adevărul este că Dumnezeu a iubit Israelul și l-a ales, onorând prin aceasta făgăduința făcută strămoșilor lui. […] Poporul a fost ales în virtutea dragostei lui Iehova pentru el. El a fost eliberat din sclavia Egiptului prin manifestarea puterii lui Iehova. Ar fi trebuit să priceapă
semnificația acestor intervenții mărețe și să-și dea seama că era, într-adevăr, un popor sfânt, prețios și deosebit!” ̶ J.A. Thompson, „Deuteronomy”, Londra, 1974, pp. 130–131.

 

Potrivit planului divin, israeliții trebuiau să fie atât un neam împărătesc, cât și unul preoțesc. Într-o lume nelegiuită, ei trebuiau să fie de viță regală din punct de vedere moral și spiritual, triumfând asupra domniei păcatului (Apocalipsa 20:6). Ca preoți, ei trebuiau să se apropie de Domnul prin rugăciune, prin laudă și prin jertfe. Ca un mijloc de legătură între Dumnezeu și păgâni, ei trebuiau să slujească drept învățători, predicatori și profeți și să fie exemple de viețuire sfântă – reprezentanții cerești ai adevăratei religii.

 

Textul pentru astăzi spune că ei trebuiau să fie deosebiți „dintre toate popoarele de pe fața pământului”. Având în vedere tot ce învață Cuvântul despre virtutea umilinței și despre pericolul mândriei, ce crezi că înseamnă această mențiune? În ce fel ei trebuiau să fie diferiți, aleși „dintre toate popoarele”? Ar trebui să ne aplicăm noțiunea aceasta și nouă, ca biserică? Dacă da, cum?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO