Maratonul spiritual
M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. (2 Timotei 4:7,8)
Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. (Isaia 53:11)
Nimeni nu s-a născut alergător de maraton, dar, din punct de vedere spiritual cel puțin, toți putem deveni alergători, dacă urmăm cu credincioșie instructajul Antrenorului nostru. Niciun alergător antrenat de El nu a dat greș, dacă a avut încredere totală în El. Putem învăța lecții spirituale din alergarea la maraton. Fiecare alergător pornește cu o decizie, cu o țintă: să-și încredințeze viața Mântuitorului. Când Isus preia conducerea, El va opera schimbări în stilul de viață și în priorități. Noi facem publică această decizie prin ritualul botezului, care marchează startul maratonului nostru spiritual. Am pornit!
Ca să ne antrenăm eficient, vom abandona lucrurile dăunătoare, obiceiurile care ne slăbesc puterea, și vom adopta acele obiceiuri care dau tărie și rezistență spirituală. Vom bea cu îndestulare din „apa vie” (Ioan 4:10) și vom mânca din „Pâinea vieții” (Ioan 6:35), devorând cu nesaț manualul Instructorului, Biblia, peste care nu se va așterne praful. Cel mai important articol de îmbrăcăminte va fi o pereche de încălțări potrivite. Apostolul Pavel recomandă ca picioarele să ne fie „încălțate cu râvna Evangheliei păcii” și, în general, să purtăm „toată armătura lui Dumnezeu” (Efeseni 6:12-18). Așa cum orice alergător poartă numele maratonului pe îmbrăcămintea sa, la fel și alergătorii creștini poartă numele Sponsorului și al Antrenorului lor. Să nu aducem rușine Numelui purtat, ci doar onoare.
De-a lungul traseului maratonului sunt stații de ajutor pentru atleții care au nevoie de apă, sucuri energizante, răcoritoare sau asistență medicală. În maratonul spiritual, ce pot reprezenta mai bine aceste stații decât bisericile locale? Pentru mine, ele vor fi mereu cele care oferă îngrijire din dragoste, în perioadele tulburi ale vieții.
Desigur, alergarea se va sfârși într-o zi. Dar ce final frumos va avea maratonul spiritual! Bucuria mesei din ceruri nu va fi un soi de prezentare a specialităților locului, ca după un maraton omenesc, ci va fi cea mai frumoasă masă de nuntă – nunta Mielului: Antrenorul nostru, Susținătorul și Salvatorul nostru. Din mâna Sa și prin harul Său noi vom primi coroanele victoriei. Lauda fie a lui Dumnezeu!
Revel Papaioannou
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO