„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere.” (2 Timotei 1:7)

Ascultă ediția audio aici.

Întotdeauna am apreciat oamenii curajoși. Ne place să-i vedem pe astfel de oameni făcând lucruri nemaipomenite și înfruntând pericolul cu mare curaj. Curajul este una dintre cele mai de dorit trăsături de caracter. Dar oare cum ar trebui să arate un creștin curajos?

Ori de câte ori aud despre cineva care demonstrează curaj, mă trezesc zicându- mi că așa vreau să fiu și eu. Îmi doresc să am mult curaj, nu vreau să fiu istovit de neliniște sau paralizat de frică. Nu vreau să mă prăbușesc sub presiunea unor circumstanțe dificile, să renunț la convingerile mele în fața marilor provocări. Nu vreau să fiu laș, vreau să fiu curajos, pentru că „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere”.

Curajul a stat la baza plecării lui John și Lori, un cuplu care avea tot ce era necesar pentru o viață confortabilă, într-o țară îndepărtată ca să le slujească unor oameni pe care nu-i cunoșteau, suportând tot felul de greutăți și neajunsuri.

Sunt momente în viața noastră când trebuie să arătăm curaj în situațiile obișnuite. Este necesar să ai curaj pentru a începe să umbli cu Hristos și pentru a te lăsa condus de El. Curajul este necesar pentru a fi un om moral și pentru a construi relații sănătoase cu partenerul de viață, cu copiii și cu prietenii tăi.

Cum poți să devii curajos? Îți pui o dorință la trecerea dintre ani? Zici o rugăciune? Adevărul este că doar atunci când ne înfruntăm temerile creștem în curaj. Uneori ne imaginăm că oamenii curajoși s-au născut fără frică. În realitate, oamenii curajoși sunt oameni obișnuiți, ca tine și ca mine, care au început la un moment dat să-și înfrunte temerile în loc să fugă de ele. Fiecare teamă care este înfruntată și depășită devine o cărămidă pentru construcția caracterului nostru.

Cum stai la capitolul curaj? Poate ai nevoie de curaj pentru a-i cere iertare cuiva pe care l-ai rănit. Sau poate ai nevoie de curaj pentru a-ți recunoaște o slăbiciune și a o remedia. Te invit să faci din Dumnezeu sursa curajului tău. Pășește prin credință astăzi alături de Isus! Curaj!

Doamne, dă-mi înțelepciunea de a deosebi curajul de încumetare!

Provocare:

Există ceva ce știi că trebuie să faci, dar îți e teamă să faci? Roagă-te să ai curaj să începi chiar de astăzi!

Olivian Huean
Conferința Moldova

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO