[miercuri, 23 decembrie] Școala pe Noul Pământ
5. Ce speranță ne oferă versetele de mai jos? Care ar putea fi acele lucruri veșnice nevăzute pe care le așteptăm și care ne sunt promise prin Isus?
2 Corinteni 4:17-19
„17 Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. 18 Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice”.
Apocalipsa 21:1,2
„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era. 2 Şi eu am văzut coborându-se, din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei”.
Apocalipsa 2:7
„Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu».”
Apocalipsa 7:14-17
„14 „Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii”. Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. 15 Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie îşi va întinde peste ei cortul Lui. 16 Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. 17 Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.””
Oricât de reale ar fi făgăduințele care ne-au fost date în Isus, oricât de multe motive întemeiate am avea să credem în ele, adevărul este că Biblia ne oferă doar indicii sau licăriri despre ceea ce ni s-a pregătit. Totuși, un lucru de care putem fi siguri este că va fi extraordinar! Gândește-te numai cât de minunată va fi viața într-o lume fără ravagiile păcatului!
Toată durerea noastră, toată suferința și toate lucrurile cu care ne luptăm aici își au rădăcina în păcat și în consecințele lui. Hristos a venit pentru a nimici toate acestea și El va readuce planeta aceasta la ceea ce Dumnezeu intenționase de la început să fie, înainte de apariția păcatului. De fapt va fi mai bine, deoarece în mijlocul splendorilor, noi vom putea să privim urmele din mâinile și picioarele Domnului Isus – prețul răscumpărării noastre.
„Acolo, când va fi îndepărtat vălul care ne întunecă privirea, iar ochii noștri vor contempla acea lume a frumuseţii, din care acum nu prindem decât frânturi prin microscop, când vom privi splendorile cerurilor, acum scrutate de departe prin telescop, când, după ce plaga păcatului va fi fost îndepărtată, întregul pământ va apărea în «frumuseţea Stăpânului, Dumnezeul nostru» (Psalmii 90:17, NTR), ce câmp de studiu se va deschide înaintea noastră! Acolo, elevul care studiază domeniul știinţei poate citi rapoartele creaţiei fără a descoperi ceva care să-i amintească de legea păcatului. Poate asculta muzica naturii fără a sesiza vreo notă de tânguire sau vreo șoaptă de tristeţe. Pe toate lucrurile create vom distinge o singură semnătură – în universul necuprins se va vedea, «scris mare, Numele Lui sfânt» și nicio urmă de rău nu va mai rămâne pe pământ, în mare sau pe cer.” – Ellen G. White, „Educație”, p. 303
Încearcă să-ți imaginezi cum va fi să trăiești veșnic într-o lume pe deplin nouă, fără nimic din ceea ce face ca viața să fie atât de grea aici. Cum îți închipui că va fi? Ce lucruri aștepți în mod deosebit?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO