Înger păzitor
Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale. – Psalmii 91:11
La vârsta de şase ani locuiam în Bakersfield, California. În vacanţa de vară de la sfârşitul clasei a doua, sora mea mai mare trebuia să îmi fie dădacă în orele în care părinţii erau la lucru. Sora mea avea treisprezece ani şi întotdeauna găsea ceva de făcut.
Alerga pe afară cu prietenele ei de la şcoală şi, normal, mă lua şi pe mine după ea. Odată ne-a pus să ne suim pe vârful unei căsuţe de joacă. Activitatea ei preferată era să se caţere pe lucruri înalte. Deşi ei îi plăcea să se caţere, mie nu îmi plăcea. Nu îmi plac înălţimile.
Într-o după-amiază a insistat să mergem la gară, cam la trei străzi de casa noastră. Tot timpul acolo sunt multe trenuri. Am aflat că acel depou era un cimitir al trenurilor care nu mai erau folosite.
„Haideţi să ne jucăm în aceste trenuri!” a exclamat sora mea plină de entuziasm. „Priveşte! Trenul de aici are şi locomotivă. Hai să ne urcăm în locomotivă şi să ne prefacem că mergem cu trenul.” Ascultătoare, am urcat treptele locomotivei. Dintrodată, roţile locomotivei au început să se mişte.
„Trebuie să sărim!” a strigat sora mea. „Trenul deja merge mai repede!”
Dar cum să sar? Eram atât de speriată, încât nici nu mai mişcăm. „Sari tu prima”, i-am spus surorii mele cu vocea tremurândă. ,Apoi sar şi eu după tine.” Sora mea a sărit, dar mie mi-a fost prea frică să sar.
Ea a început să alerge pe lângă locomotivă, implorându-mă să sar. Dar eu eram paralizată de frică. Teama s-a accentuat şi mai tare când trenul a prins viteză.
Într-un final, când locomotiva a trecut pe lângă o movilă de pietriş, am sărit! Privind în urmă, îmi dau seama că mi-aş fi putut rupe picioarele în saltul acela. Totuşi nu am păţit nimic. Pot spune că îngerul meu păzitor a fost cu mine şi m-a păzit de vreun accident mai grav. Astăzi îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru protecţia Lui în viaţa mea.
Dumnezeu întotdeauna îşi va trimite îngerii Săi să ne păzească în fiecare zi, atunci când îi cerem. Dumnezeu este bun cu noi tot tipul şi întotdeauna se îngrijeşte de fiecare dintre noi. Îl laud pentru aceasta.
Anne Elaine Nelson
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO