[vineri, 21 august] Un gând de încheiere

„Mulți nu au deloc credință în Dumnezeu și și-au pierdut încrederea în oameni. Dar apreciază dovezile de simpatie și ajutorul primit. Văzând pe un om că intră în casa lor fără să urmărească lauda pământească sau răsplata și le slujește celor bolnavi, îi hrănește pe cei flămânzi, îi îmbracă pe cei dezbrăcați, îi mângâie pe cei triști și îi îndrumă pe toți către Acela a cărui iubire și milă omul nu face decât s-o vestească – văzând aceasta, inimile lor sunt mișcate. Din sufletele lor se înalță recunoștința. Se aprinde credința. Ei văd că Dumnezeu are grijă de ei și sunt pregătiți să asculte când Cuvântul Său este deschis.” – Ellen G. White, „Divina vindecare”, p. 145

Slujirea dezinteresată a lui Isus deschide inimile, îndepărtează prejudecățile și îi face pe oameni receptivi la mesajul Evangheliei. Biserica este trupul lui Hristos care împlinește nevoile oamenilor în spiritul dragostei, în orice loc. Hristos ne trimite între cei din jurul nostru pentru a-i ajuta în Numele Său. Deși trebuie să fim atenți să nu împărtășim spiritul lumii (o amenințare reală pentru biserică!), încă trebuie să învățăm să ajungem la oameni acolo unde sunt ei și să fim folosiți de Dumnezeu. Căci El dorește să îi ia din locul în care se află și să îi aducă acolo unde ar trebui să fie.