[duminică, 16 august] Atitudinea lui Isus față de oameni

Isus a căutat întotdeauna partea bună în oameni. El scotea la lumină tot ce era mai bun în ei. Una dintre criticile pe care conducătorii religioși I le-au adus a fost că El îi „primește pe păcătoși și mănâncă cu ei” (Luca 15:2). Ei erau preocupați de faptul că Isus avea părtășie cu cei neevlavioși”. Vederile lor despre religie erau mai degrabă de înstrăinare decât de implicare. Au fost surprinși când Isus a spus despre El Însuși: „Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși” (Matei 9:13).

Religia cărturarilor, a fariseilor și a saducheilor a fost o religie a evitării. Ei gândeau: „Fă tot ce poți pentru a evita să te contaminezi de păcat.” Învățătura Domnului Isus a fost cu totul diferită. El a coborât în această lume pe care dorea să o mântuiască, nu să o evite. El este „Lumina lumii” (Ioan 8:12).

1. Care sunt cele două metafore pe care le-a folosit Domnul Isus pentru a-i descrie pe urmașii Săi? De ce crezi că le-a ales pe acestea?

Matei 5:13,14

„13 Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. 14 Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă”.

Ioan 1:9

„Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume”.

Ioan 12:46

„Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric”.

Filipeni 2:15

„…ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume…”.

Sarea era una dintre cele mai importante resurse în lumea antică. Era extrem de valoroasă și, uneori, legiunile romane o foloseau ca valută. Era un simbol al unei mari bogății. Era folosită și pentru a conserva și a da gust mâncării. Când a folosit sarea ca simbol pentru urmașii Săi, Isus spunea că adevărata bogăție a lumii nu sunt oamenii cei mai bogați și puternici, ci creștinii devotați care fac o lucrare pentru Împărăția lui Dumnezeu. Faptele lor iubitoare de slujire dezinteresată păstrează bunătatea lumii și dau gust atmosferei ei.

A doua metaforă folosită de Isus a fost „Lumina lumii”. Lumina nu evită întunericul, ci strălucește în întuneric. Nu se separă de întuneric, ci îl pătrunde, transformându-l în lumină. Urmașii lui Isus trebuie să străpungă întunericul acestei lumi în cartierele, satele și orașele lor pentru a le lumina cu slava lui Dumnezeu.

Cum trebuie să înțelegem ideea separării de lume și a evitării lumii (Ioan 17:15-18)? Ce a vrut să spună Isus când S-a rugat ca ucenicii Săi să fie în lume, dar nu din lume? Cum putem face aceasta?