[vineri, 24 iulie] Un gând de încheiere

Când ne rugăm pentru alții, Dumnezeu onorează angajamentul nostru față de El și dependența noastră de puterea Sa, folosind toate resursele cerului pentru a transforma viața fiecărui om. Când rugăciunile noastre se înalță la tronul Său, ființe îngerești se grăbesc să treacă la acțiune la porunca Sa. „Îngerii slujitori așteaptă lângă tronul lui Dumnezeu porunca lui Isus Hristos de a răspunde la fiecare rugăciune înălțată cu o credință vie și stăruitoare.” – Ellen G. White, „Solii alese”, cartea 2, p. 377

 

Avem asigurarea că nicio rugăciune nu se pierde, nici măcar una nu este trecută cu vederea de Dumnezeu. Rugăciunile noastre sunt păstrate în ceruri pentru a primi răspuns la vremea și în locul considerate de El cele mai potrivite. „Rugăciunea credinței nu este niciodată în van, însă a pretinde că va primi întotdeauna răspuns în modul și pentru lucrul specific cerut este o încumetare.” – Ellen G. White, „Mărturii”, vol. 1, p. 231. Ce încurajatoare sunt aceste cuvinte atunci când te rogi pentru soțul tău sau soția ta care nu Îl cunoaște pe Hristos, pentru fiii și fiicele tale, pentru rude, prieteni și colegii de lucru! Nicio rugăciune sinceră nu este niciodată în zadar! Poate că nu întotdeauna primim răspunsul imediat, dar Dumnezeu mișcă inima celor pentru care ne rugăm, în moduri pe care le vom cunoaște doar în veșnicie.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO