Suveranitatea lui Dumnezeu
La prima vedere, cartea Daniel începe într-o notă sumbră, a înfrângerii. Iuda capitulase în fața lui Nebucadnețar și vasele de la templu fuseseră duse din Ierusalim în ținutul Șinear. Cuvântul Șinear apare în Biblie în Geneza 11:2, denumind locul unde a fost ridicat Turnul Babel. Numele Șinear are o rezonanţă negativă pentru cititorii Bibliei, făcând referire la un proiect făcut pentru a-L sfida pe Dumnezeu. Deși constructorii Turnului Babel nu au reușit să ajungă până la cer, aparențele sugerau că Nebucadnețar și zeii lui – din ținutul Șinear – avuseseră mai multă putere decât Dumnezeul lui Israel.
Totuși primele versete din Daniel ne spun clar că înfrângerea Ierusalimului nu poate fi pusă pe seama puterii mai mari a împăratului Babilonului – cetatea a fost cucerită pentru că „Domnul a dat în mâinile lui [Nebucadnețar] pe Ioiachim, împăratul lui Iuda” (Daniel 1:2). Cu mult înainte, Dumnezeu spusese că, dacă poporul Său Îl va uita și va încălca legământul, El îl va trimite ca rob într-o țară străină. Astfel, Daniel știa că în spatele puterii militare a Babilonului, Dumnezeul cerului conducea cursul istoriei. Această viziune clară asupra suveranității lui Dumnezeu i-a susținut pe acești tineri și le-a dat puterea și curajul de a înfrunta ispitele și presiunile Imperiului Babilonian.
1. De ce a dat Dumnezeu ţara lui Iuda și Ierusalimul în mâinile babilonienilor?
2 Împărați 21:10-16
10. Atunci, Domnul a vorbit astfel prin robii Săi, prorocii:
11. „Pentru că Manase, împăratul lui Iuda, a săvârşit aceste urâciuni, pentru că a făcut mai rău decât tot ce făcuseră înaintea lui amoriţii şi pentru că a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui,
12. iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Voi aduce peste Ierusalim şi peste Iuda nenorociri care vor asurzi urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele.
13. Voi întinde asupra Ierusalimului frânghia ca asupra Samariei şi cumpăna ca asupra casei lui Ahab şi voi curăţa Ierusalimul ca o farfurie care se curăţeşte şi se răstoarnă cu faţa în jos după ce a fost curăţită.
14. Voi părăsi rămăşiţa moştenirii Mele şi-i voi da în mâinile vrăjmaşilor lor; şi vor ajunge de jaful şi prada tuturor vrăjmaşilor lor,
15. pentru că au făcut ce este rău înaintea Mea şi M-au mâniat din ziua când au ieşit părinţii lor din Egipt până în ziua de azi!’”
16. Manase a vărsat de asemenea mult sânge nevinovat, până acolo încât a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, afară de păcatele pe care le-a săvârşit şi în care a târât şi pe Iuda, făcând ce este rău înaintea Domnului.2 Împărați 24:18-20
18. Zedechia avea douăzeci şi unu de ani când a ajuns împărat şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna.
19. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse Ioiachim.
20. Şi lucrul acesta s-a întâmplat din pricina mâniei Domnului împotriva Ierusalimului şi împotriva lui Iuda, pe care voia să-i lepede dinaintea Lui. Şi Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului.Ieremia 3:13
Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost necredincioasă Domnului Dumnezeului tău, că ai alergat încoace şi încolo la dumnezei străini, sub orice copac verde, şi că n-ai ascultat glasul Meu’, zice Domnul.
În confruntarea cu provocările secolului XXI, noi trebuie să prindem din nou acea percepție despre Dumnezeu atât de clar arătată în cartea Daniel. Aici vedem că Dumnezeul căruia Îi slujim nu este numai forța din spatele istoriei, prin suveranitatea Sa, ci El este cel care intervine plin de milă în viața poporului Său pentru a-i oferi ajutorul esențial în timp de nevoie. Dumnezeu va face și pentru copiii Săi din timpul sfârșitului ce a făcut pentru robii evrei, indiferent cât de multe atacuri vor veni asupra lor și asupra credinței lor.
Cu ce probleme te confrunți acum în credința ta – din afară, din interiorul bisericii sau din cauza propriilor defecte de caracter? Cum poți să le faci faţă?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO