Istoria este în mâinile Lui
În anul întâi al lui Belşaţar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis şi a avut vedenii în mintea lui pe când era în pat. In urmă a scris visul şi a istorisit lucrurile de căpetenie. (Daniel 7:1)
Studiul cărţilor Daniel şi Apocalipsa este foarte atrăgător pentru cititorul dornic să le descopere conţinutul. Relatările pline de culoare locală, revelând contextul cultural în care au fost scrise, împlinirea istorică a impresionantelor imagini profetice şi a cronogramelor lor, simbolismul unic al viziunilor Apocalipsei, semnificaţia criptografică a numerelor, a fiarelor, descrierea amănunţită a evenimentelor finale, toate au o logică şi se succed în mod fascinant.
Unul din domeniile în care înţelegerea şi interpretarea literaturii apocaliptice a progresat cel mai mult este analiza literară. Descoperirea structurii literare a acestor două cărţi, mai ales a cărţii lui Daniel, al cărei plan este elaborat cu minuţiozitate, a dezvăluit secretele autorului ei şi ceea ce a dorit să transmită atunci când le-a scris. Mai exact, în schema literară repetitivă, aplicată atât relatărilor din primele şase capitole, cât şi celor patru viziuni profetice pe care le prezintă, se poate descoperi o cheie fundamentală a interpretării.
Care e mesajul? Că Dumnezeu cunoaşte finalitatea lumii noastre. Trecând prin toate luptele pentru putere care au marcat omenirea, istoria şi-a urmat cursul care îi fusese revelat profetului Daniel. Nu o singură dată, un suveran, sau un comandant sau un guvernator a avut pretenţia de a schimba scenariul profetic prin acţiuni nesăbuite, cum ar fi declanşarea unui război. Şi cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, s-a păstrat tendinţa de a urmări traiectoria stabilită de profeţia biblică.
Ideea principală a fiecărei relatări sau viziuni este victoria finală a adevărului şi a copiilor lui Dumnezeu. Există totuşi un Dumnezeu în cer… care acţionează în spatele cortinei. Nu există nimeni care să fie deasupra autorităţii Sale. Părintele domnitor, în providenţa Sa, are ultimul cuvânt: face judecata şi rosteşte sentinţa. Nimic din această carte nu e la voia întâmplării. Dumnezeu domneşte. Istoria se află în mâinile Sale divine.
Amintiţi-vă, pe parcursul vieţii voastre, acest adevăr. Nu permiteţi problemelor lumii josnice să vă umbrească înţelegerea şi nici să vă împiedice să meditaţi la marele adevăr al mesajului profetic al Bibliei: Dumnezeu ştie încotro se îndreaptă lumea, încredeţi-vă în El. Triumful dragostei Lui vă aşteaptă.
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO