Darurile Duhului
În ce privește darurile duhovnicești, fraţilor, nu voiesc să fiți în necunoștință. (1 Corinteni 12:1)
Urmărește ediția video aici.
Înainte de a Se despărți de ucenicii Săi, Domnul Hristos a suflat asupra lor și le-a spus: „Luați Duh Sfânt.” Şi le-a mai spus: „Şi iată că voi trimite peste voi făgăduința Tatălui.” Însă acest dar al Său nu a fost primit în toată plinătatea sa decât după înălțarea Sa. Revărsarea Duhului Sfânt a avut loc doar atunci când, prin credință și rugăciune, ucenicii s-au consacrat pe deplin pentru lucrarea Sa.
„Când S-a suit sus, a luat robia roabă și a dat daruri oamenilor.” Darurile sunt deja ale noastre în Hristos, însă ajungem să le posedăm efectiv atunci când primim Duhul Sfânt.
Talentele pe care Domnul Hristos le încredințează bisericii Sale reprezintă în special darurile și binecuvântările împărțite de Duhul Sfânt… Nu toate darurile sunt împărțite fiecărui credincios, ci fiecărui slujitor al Mântuitorului îi este promis un anumit dar al Duhului, în funcție de nevoia fiecăruia pentru lucrarea Domnului.
În toate rânduielile Domnului nu există nimic mai frumos decât planul lui Dumnezeu de a da oamenilor o diversitate de daruri… Mulți nu au primit o educație religioasă și intelectuală amplă, însă Dumnezeu are o lucrare și pentru aceștia dacă sunt dispuși să lucreze în umilință, încrezându-se în El.
Daruri diferite sunt împărțite la oameni diferiți, astfel ca lucrătorii să simtă că au nevoie unii de alții. Dumnezeu acordă aceste daruri și ele sunt folosite în slujba Sa nu pentru a glorifica pe posesor, nu pentru a înălța ființele omenești, ci pentru a-L proslăvi pe Răscumpărătorul lumii. (…)
Unora li se poate părea că există un contrast prea mare între darurile lor și cele ale unui alt lucrător și astfel nu-și pot uni eforturile în armonie, însă, când devin conștienți de faptul că ei trebuie să ajungă la oameni diferiți și că unii vor respinge adevărul care le este prezentat de către un lucrător doar ca apoi să-și deschidă inimile față de același adevăr, dar prezentat într-o altă manieră de alt lucrător, ei vor fi dispuși să se străduiască să lucreze laolaltă, în unitate. Talentele lor, oricât ar fi de diferite, pot fi toate sub controlul aceluiași Duh. În fiecare cuvânt și faptă se va da pe față bunătate și iubire, iar când lucrătorii își ocupă cu credincioșie locurile desemnate lor, rugăciunea Domnului Hristos pentru unitatea credincioșilor va primi răspuns, iar lumea va cunoaște că aceștia sunt ucenicii Săi. – Signs of the Times, 15 martie 1910
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO