„Dar am auzit că alcoolul face bine la inimă!”
După 1970, în urma unor studii făcute în Franţa, a apărut teoria despre beneficiile vinului asupra sănătăţii inimii. În ultimii ani, reanalizarea datelor şi analize suplimentare au pus, în mare măsură, la îndoială această teorie. Interese legate de industria băuturilor alcoolice au menţinut însă această temă în atenţia publicului.
Nu există niciun material ştiinţific care să arate că alcoolul ar avea beneficii vizibile sau reale asupra sănătăţii tinerilor, iar declaraţia cu privire la beneficiile alcoolului asupra sănătăţii inimii la populaţia de vârstă mijlocie a fost combătută cu succes în literatura de specialitate apărută recent.
În studiile care arătau un beneficiu vizibil al alcoolului, în grupurile de control (formate din persoane care nu consumă alcool) au fost incluşi şi foşti consumatori de alcool; unii dintre ei hotărâseră să nu mai bea tocmai din cauza unor probleme de sănătate, cauzate de alcool. În general, în grupurile de control erau incluse persoane cu o sănătate mai precară decât a celor care consumau alcool. Mai mult, cei din grupul cu un consum moderat de alcool, consideraţi iniţial mai sănătoşi din acest motiv, se deosebeau şi în alte privinţe de grupul de control – aveau un statut socioeconomic mai ridicat, mâncau mai sănătos, făceau exerciţii fizice regulat şi aveau mai uşor acces la îngrijire medicală, caracteristici care pot fi asociate cu sănătatea şi longevitatea. Beneficiile evidenţiate de aceste studii nu se datorau consumului moderat de alcool, ci unor obiceiuri sănătoase.
Cât de binecuvântaţi suntem că avem sfaturile pentru sănătate care ne avertizează în detaliu cu privire la nenorocirile pe care le aduc aceste otrăvuri, sfaturi date înainte de descoperirile ştiinţei! Cât de periculos este să cauţi un presupus avantaj şi să te alegi cu nenumărate efecte dăunătoare, de la alterarea deprinderilor de mişcare şi a judecăţii la traume, violenţă, accidente, violenţă domestică, dependenţă, demenţă, ciroză, cancer.
Un singur pahar de alcool afectează funcţia sistemului nervos şi poate duce la dependenţă. Mai mult, alcoolul afectează capacitatea de a judeca sănătos şi de a răspunde Duhului Sfânt.
4. Ce îndemn ne dă Pavel? 1 Corinteni 10,31
1 Corinteni 10
31 Deci, fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.
Cum poţi aplica acest principiu în viaţa ta? Ce schimbări trebuie să faci pentru a trăi acest principiu biblic?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO