Alcoolul astăzi
În prima decadă a secolului 21, alcoolul a constituit cauza a aproape 1,8 milioane de decese în fiecare an; aceasta înseamnă 3,2% din totalul deceselor care au loc pe glob. Cantitatea de alcool consumată creşte constant. Beţia (starea la care se ajunge în urma consumului a patru-cinci pahare de alcool unul după altul în cazul bărbaţilor, şi a trei-patru pahare unul după altul în cazul femeilor) este tot mai prezentă în rândul adolescenţilor şi al tinerilor. Tendinţa aceasta nu dă semne că s-ar schimba curând. Alcoolul are ca efecte dăunătoare intoxicaţia, beţia, dependenţa şi altele.
3. Ce învăţături şi avertizări din Biblie ne atrag atenţia să nu folosim alcool? Jud. 13,2-8; Prov. 20,1; 23,31-35; Is. 5,11; Efes. 5,18
Judecatori 13
2 Era un om în Ţorea, din familia Daniţilor, care se chema Manoah. Nevastă-sa era stearpă, şi nu năştea.
3 Îngerul Domnului S’a arătat femeii, şi i -a zis: ,,Iată că tu eşti stearpă, şi n’ai copii; dar vei rămînea însărcinată, şi vei naşte un fiu.
4 Acum ia bine seama, să nu bei nici vin, nici băutură tare, şi să nu mănînci nimic necurat.
5 Căci vei rămînea însărcinată, şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentrucă acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pîntecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mîna Filistenilor.„
6 Femeia s’a dus şi a spus bărbatului ei: ,,Un om al lui Dumnezeu a venit la mine, şi avea înfăţişarea unui înger al lui Dumnezeu, o înfăţişare înfricoşată. Nu l-am întrebat de unde este, şi nici nu mi -a spus care -i este numele.
7 Dar mi -a zis: ,,Tu vei rămînea însărcinată, şi vei naşte un fiu; şi acum să nu bei nici vin nici băutură tare, şi să nu mănînci nimic necurat, pentrucă acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pîntecele maicii lui, pînă în ziua morţii lui„.
8 Manoah a făcut Domnului următoarea rugăciune: ,,Doamne, Te rog, să mai vină odată la noi omul lui Dumnezeu pe care l-ai trimes, şi să ne înveţe ce să facem pentru copilul care se va naşte!„
Preverbe 20
1 Vinul este batjocoritor, băuturile tari sînt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept.
Proverbe 23
31 Nu te uita la vin cînd curge roş şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor,
32 dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilisc.
33 Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii.
34 Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vîrful unui catarg.
35 ,,M’a lovit… dar nu mă doare!… M’a bătut… dar nu simt nimic! Cînd… mă voi trezi? Mai vreau vin!„
Isaia 5
11 Vai de cei ce disdedimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare, şi şed pînă tîrziu noaptea şi se înferbîntă de vin!
Efeseni 5
18 Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh
Mama lui Samson a fost sfătuită să nu consume alcool în timpul sarcinii, cu mult înainte ca ştiinţa să prezinte efectele negative ale alcoolului asupra fătului (sindromul alcoolismului fetal). Şi Solomon avertizează cu privire la efectele alcoolului, şi în special ale vinului. Din observaţii şi, posibil, din experienţă, el arată că alcoolul schimbă comportamentul, ducând în final la remuşcări. Isaia descrie sugestiv cât de neadecvat se poartă preoţii când se află sub influenţa alcoolului, confirmând avertizările date de ceilalţi scriitori biblici. Şi Pavel ne îndeamnă să fim atenţi în privinţa alcoolului.
În Biblie, când este prezentat consumul de alcool, de regulă se arată şi comportamentele necorespunzătoare şi nedorite care îl însoţesc. De aceea, ele ne-au fost lăsate ca o avertizare.
„Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5,8). Suntem convinşi că folosirea alcoolului este una dintre cele mai mari capcane ale lui. Câte milioane de suflete nu au ajuns la ruină, de-a lungul secolelor, din cauza consumului acestui drog periculos, care otrăveşte atât trupul cât şi mintea! Cât de bine ar fi, pentru noi şi pentru cei dragi ai noştri, dacă ne-am feri cu totul de această capcană şi dacă nu am accepta niciun compromis!
Ce paşi poţi face pentru a te asigura că tu sau cei dragi ai tăi nu vor porni niciodată pe această cale periculoasă, care nu promite nimic bun, ci numai durere şi necaz?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO