Recolta
Şi un alt înger a ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri şi secerişul pământului este copt.” – Apocalipsa 14:15
Călătoream cu maşina spre partea centrală a Floridei în zonele rurale şi am observat mai mulţi portocali mai tineri pe lângă cei maturi. Evident că proprietarii gândeau anticipat la momentul în care pomii mai maturi nu vor mai putea produce atât de mult încât să aducă profit. Este nevoie de mai mulţi ani de udare, curăţare şi fertilizare pentru ca portocalul să crească şi să aducă rod. La fel ca în orice afacere, maximizarea producţiei este importantă pentru o recoltă favorabilă.
Timpul recoltei este întotdeauna anticipat de dorinţa de a strânge rod de calitate pentru a fi vândut la un preţ bun. Recolta fie îţi aduce câştig, fie te duce în pierdere.
În curând se va face o recoltă specială. Este recolta de suflete. A doua venire a lui Hristos va fi cea mai mare recoltă din toate timpurile, punctul culminant al procesului de sfinţire pentru toţi cei care Îi iubesc pe Dumnezeu şi doresc să trăiască cu El pentru veşnicie. Dumnezeu va face totul pentru ca recolta Sa finală să includă pe cât de mulţi posibil. El nu doreşte ca vreun suflet să piară.
Toţi pot fi incluşi în această recoltă. Invitaţia este adresată în mod generos să ne unim inimile noastre cu inima lui Dumnezeu, fiind găsiţi în El zilnic şi facându-L cel mai bun prieten al nostru. Putem face acest lucru citind din Cuvântul Său în fiecare zi şi aplicându-l în viaţa noastră. El ne mai invită să vorbim cu El în rugăciune, pentru a avea o relaţie cu El şi pentru a ne obişnui cu El, încât să ne dorim să locuim împreună o veşnicie. Când se va întâmpla acest lucru, atunci fără îndoială că ne vom dori să vorbim despre dragostea Lui şi cu ceilalţi. Probabil că şi ei se vor îndrăgosti de El şi vor dori să fie parte din marea Lui recoltă.
Dumnezeu nu ne obligă niciodată să Îi facem Domn şi Mântuitor al nostru. Mai presus de orice, El preţuieşte libertatea. Nu va lăsa nicio piatră neîntoarsă ca să ne câştige inimile pentru El. Recolta finală este de cea mai mare importanţă pentru El.
Ce bucurie va fi să Îi vedem pe Tatăl nostru ceresc şi pe Isus faţă în faţă! Eu vreau să fiu parte din marea recoltă. Tu nu vrei? Să îi permitem zilnic Duhului Sfânt să ne cureţe, să ne ude şi să fertilizeze inimile noastre, lucru care ne va pregăti să trăim în cer pentru totdeauna.
Marian Hart-Gay
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO