O comunitate nouă

După înălţarea lui Isus şi revărsarea Duhului Sfânt la Cincizecime, grupul de credincioşi a crescut rapid şi a luat fiinţă biserica primară, o comunitate nouă, alcătuită din urmaşii lui Isus şi condusă iniţial de primii Săi ucenici. Totuşi această comunitate nouă nu era ceva ce inventaseră ei, ci era întemeiată pe învăţăturile şi lucrarea lui Isus şi se baza pe lunga istorie a poporului iudeu şi pe lucrarea profeţilor.

1. Care sunt elementele-cheie în descrierile bisericii primare?

Faptele 2:42-47
42. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.
43. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.
44. Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte.
45. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.
46. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă.
47. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.

Faptele apostolilor 4:32-37
32. Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.
33. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.
34. Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute
35. şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
36. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un levit, de neam din Cipru,
37. a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor. 

Deşi pare că israeliţii nu au reuşit niciodată să trăiască pe deplin conform modelului lăsat pentru o societate cinstită şi generoasă, biserica primară a luat în serios învăţătura care spunea: „Totuşi la tine să nu fie niciun sărac” (Deuteronomul 15:4). Una dintre expri­ mările practice ale credinţei lor era împărţirea resurselor materiale cu ceilalţi – vindeau terenurile şi dăruiau fondurile primite (Faptele apostolilor 4:34 Faptele apostolilor 5:2 pentru a îngriji de nevoile fraţilor credincioşi, dar şi pen­ tru a fi o binecuvântare pentru cei din afara comunităţii tinere, în special prin lucrarea de vindecare (Faptele 3:1­-11; Faptele 5:12­-16).

Totuşi această comunitate nu era o societate utopică, rezultatul imaginaţiei. Pe măsură ce numărul credincioşilor creştea, între ei au apărut şi tensiuni referitoare la administrarea resurselor, în special cu privire la împărţirea zilnică a hranei pentru văduve (Faptele 6:1). Ucenicii, care erau conducătorii din oficiu ai grupului, doreau să se concentreze pe predicarea Evangheliei. Pentru a rezolva problema iscată, a fost nevoie de puţină reorganizare.

Astfel, au fost numiţi şapte bărbaţi care să se ocupe de proble­ mele practice ale credincioşilor. Probabil că aceasta a fost prima recunoaştere a diferitelor slujbe şi capacităţi care au fost exercita­ te în biserică; în acelaşi timp, aceasta demonstra importanţa slujirii practice pentru viaţa şi mărturia bisericii. „Principiile de evlavie şi de dreptate care trebuiau să­i călăuzească pe conducătorii poporu­ lui lui Dumnezeu în vremea lui Moise şi a lui David trebuiau să fie urmate şi de aceia cărora le fusese dată supravegherea nou­organi­ zatei biserici a lui Dumnezeu în dispensaţiunea Evangheliei.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 95

Încearcă să îți imaginezi cum a fost în biserica primară. Cum putem reflecta și noi aceste principii astăzi?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO