Marele Medic

Evangheliile sunt presărate cu relatări ale minunilor lui Isus, în special de vindecare. După cum profetizase Isaia, El i-a vindecat pe orbi și i-a eliberat pe cei ce fuseseră robi bolii, uneori după mulți ani de suferință (Marcu 5:24-34, Ioan 5:1-15). Mai mult: i-a ajutat pe șchiopi să umble din nou, i-a vindecat pe leproși – nu doar prin cuvânt, ci atingând-se de ei, așa „necurați” cum erau; El a înfruntat demonii care stăpâneau mintea și trupul oamenilor și chiar a înviat morți.

Poate că oamenii s-ar fi așteptat ca aceste minuni să fie făcute pentru a atrage mulțimile și pentru ca Isus să-Și dovedească puterea înaintea criticilor și a celor care se îndoiau de El. Însă, adesea, Isus îi cerea persoanei vindecate să nu spună nimănui despre aceasta. Deși ar părea puțin probabil ca un om vindecat să asculte și să nu spună nimănui vestea minunată, Isus încerca să arate că minunile Sale aveau ca scop ceva mult mai semnificativ decât să fie văzute de oameni. Scopul suprem, desigur, era ca oamenii să primească mântuirea prin El.

Totuși vindecările au fost o expresie a compasiunii Sale. De exemplu, chiar la începutul relatării despre hrănirea celor cinci mii, Matei spune: „Când a ieșit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea și a vindecat pe cei bolnavi” (Matei 14:14). Isus a simțit durerea celor în suferință și a făcut tot ce a putut ca să îi ajute și să îi ridice pe oamenii cu care a intrat în contact.

3. Cum identifică Isaia și Matei ceea ce făcea Isus ca fiind ceva mai mult decât vindecarea unuia sau a câtorva sute de bolnavi?

Matei 12:15-21
15. Dar Isus, ca Unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo. După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii
16. şi le-a poruncit cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut;
17. ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice:
18. „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata.
19. El nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe uliţe.
20. Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata.
21. Şi Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.”

„Fiecare minune făcută de Isus era un semn al divinității Sale. El săvârșea întocmai lucrarea care fusese profetizat că o va face Mesia, dar, pentru farisei, aceste fapte ale milei erau o reală ofensă. Mai- marii iudeilor priveau cu o crudă indiferență la suferințele oamenilor. În multe cazuri, egoismul și nedreptățile lor cauzaseră suferința pe care o alina Hristos. În felul acesta, minunile Lui erau o mustrare pentru ei.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 406

Minunile de vindecare au fost fapte de compasiune și dreptate. Dar niciodată acestea nu erau un scop în ele însele. Tot ce a făcut Isus a fost cu scopul de a-i conduce pe oameni la viața veșnică (Ioan 17:3).