Idolatria și asuprirea

La scurtă vreme după ce i-a scos pe israeliți din Egipt, Dumnezeu li S-a descoperit la muntele Sinai și le-a dat Cele Zece Porunci în formă scrisă, inclusiv primele două porunci în care era specificat să nu se închine la alți dumnezei și să nu își facă chipuri cioplite (Exodul 20:2-6). Poporul a promis să facă tot ce i se poruncise și să fie poporul Lui (Exodul 24:1-13).

Dar Moise a rămas pe munte aproape șase săptămâni și poporul a început să se întrebe ce se întâmplase cu el. Sub presiunea mulțimii, Aaron a făcut un vițel de aur și i-a condus pe israeliți să aducă jertfe înaintea lui, după care „au șezut de au mâncat și au băut, apoi s-au sculat să joace” (Exodul 32:6). Atât Domnul, cât și Moise au fost indignați văzând cât de repede se întorseseră oamenii la închinarea la idoli – și părea că doar mijlocirea lui Moise l-a salvat pe Israel de la pedeapsa meritată (vers. 30-34).

Totuși idolatria a fost o ispită în fața căreia poporul lui Dumnezeu a căzut mult prea des. Istoria regilor lui Israel și ai lui Iuda este presărată de perioade de idolatrie, care includ faptele nelegiuite ale unor regi care și-au condus supușii la închinarea la idoli. Necredincioșia lor a fost ținta profeților lui Dumnezeu trimiși mereu să cheme poporul să se întoarcă la El. Adesea, printre apelurile la redeșteptare și reformă, erau și apeluri la o purtare mai bună față de săraci, nevoiași și cei fără ajutor din mijlocul lor.

1. Ce punct important scoate în evidență autorul în Psalmii 115:1-8?

Psalmii 115:1-8
1. Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru bunătatea Ta, pentru credincioşia Ta!
2. Pentru ce să zică neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?”
3. Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.
4. Idolii lor sunt argint şi aur, făcuţi de mâini omeneşti.
5. Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd,
6. au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miros,
7. au mâini, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gâtlejul lor.
8. Ca ei sunt cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei.

Tendința noastră, ca oameni, este să devenim asemenea lucrului sau persoanei căreia ne închinăm sau asupra căreia ne concentrăm atenția. Astfel, a fost natural ca preocuparea pentru semeni și pentru dreptate să scadă când poporul lui Dumnezeu a încetat să se mai închine unui Dumnezeu al dreptății și s-a îndreptat spre zeii falși ai națiunilor din jur, adesea zei ai războiului sau ai fertilității. Când au ales alți zei, israeliții și-au schimbat atitudinea în multe aspecte, inclusiv în modul de a-i trata pe ceilalți. Dacă I-ar fi rămas credincioși lui Dumnezeu, ar fi avut aceeași preocupare ca El pentru cei în nevoie.

Meditează mai mult la ideea de a deveni asemenea celui căruia te închini. Vedem manifestări contemporane ale acestui principiu?