Un zid de apă
De n-ar fi fost Domnul de partea noastră… ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut râurile peste sufletul nostru; ar fi trecut peste sufletul nostru valurile năprasnice… Ajutorul nostru este în Numele Domnului, care a făcut cerurile şi pământul. – Psalmii 124:2-8
În acea zi de vineri, 8 noiembrie 2013 (ziua de naştere a soţului meu), întreaga lume şi-a îndreptat privirea spre Filipine şi spre Haiyan, când cel mai puternic uragan înregistrat vreodată în istorie a lovit ţara. Vântul creştea tot mai mult în intensitate şi picurii de ploaie erau ca nişte bătăi de tobe pe acoperiş, zgomotul devenea asurzitor. La ora şapte dimineaţa, apa a început să se infiltreze pe sub uşă. Ne-am mutat în camera următoare, unde dădaca, fiica mea mai mare şi fetiţa mea de doar doi ani s-au urcat pe paturile supraetajate.
Dintr-odată, cu un zgomot puternic, uşa a fost despicată în două de un perete negru de apă curgătoare. Cu genunchii tremurând şi cu inimile cuprinse de teamă, noi – inclusiv soţul meu – ne-am urcat pe patul de deasupra şi am încercat să spargem tavanul cu coada de la o mătură pe care o luasem de pe un dulap. Deoarece singura gaură pe care reuşise să o facă în tavan avea diametrul cozii de mătură, soţul meu a încercat să o lărgească cu degetele şi să tragă în jos. Lăudat fie Domnul, a reuşit să facă o gaură destul de mare în tavan!
Rapid am urcat în pod în timp ce apa din casă ajunsese deja la nivelul tavanului, făcând un sunet asemănător cu cel al maşinii de spălat. Afară, vântul sufla cu putere şi valuri imense izbeau din nou şi din nou casa noastră, ameninţând să o dărâme. Am repetat cu glas tare făgăduinţele de eliberare ale lui Dumnezeu, ne-am rugat şi am cântat cântece de la Şcoala de Sabat a copiilor. În mod repetat am cântat: „Dumnezeul meu este mare, atât de puternic şi măreţ. Nu este nimic ce El să nu poată face.”
Cam pe la zece şi jumătate în acea dimineaţă, apa a început să scadă. Semnul cel mai înalt al nivelului apei indica patru metri şi jumătate; înăuntru, apa a ajuns la trei metri şi jumătate. Câtă devastare în jur: case care dispăruseră de pe mal, maşini – unele răsturnate sau îngrămădite unele peste altele – împrăştiate ca gunoiul, şi se vedeau doar stâlpi de beton acolo unde odată au fost case. Lipsa hranei, a apei si a hainelor a adus multă suferinţă, să nu mai spun de pierderea de vieţi omeneşti.
În acea seară ne-am adunat la altar, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru eliberarea Sa minunată.
Din nou, El S-a dovedit credincios şi drept promisiunilor Sale. Cu adevărat, „Dumnezeul meu este mare, atât de puternic şi măreţ. Nu este nimic ce El să nu poată face.” Lăudat fie numele Său sfânt!
Fe C. Magpusao
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
