Supunere

5. Ce sfat ne dă Pavel cu privire la rolul umilinţei și al slujirii în cadrul relaţiilor? Cum crezi că ar contribui această atitudine la unitatea bisericii? De ce este ea atât de importantă în cămin?

Efeseni 5:21
Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.

Efeseni 5:22
Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului;

Efeseni 6:9
Şi voi, stăpânilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii care ştiţi că Stăpânul lor şi al vostru este în cer şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului.

Cuvântul „supunere” (Efeseni 5:21) înseamnă să ai o atitudine de umilinţă voluntară faţă de o altă persoană. Aceasta este atitudinea pe care a avut-o Hristos (Matei 20:26-28; Ioan 13:4,5; Filipeni 2:5-8) şi îi caracterizează pe toţi aceia care sunt umpluţi cu Duhul Său (Efeseni 5:18). Doar iubirea faţă de Hristos îi face pe oameni să se supună în felul acesta (Efeseni 5:21). Dăruirea de sine reciprocă a fost şi încă este o învăţătură creştină revoluţionară în ce priveşte relaţiile sociale. Ea aduce la viaţă realitatea spirituală că toţi suntem una în Hristos; nu există excepţii.

Un principiu de familie. Fundamentul supunerii creştine se află în cămin. Dacă acest principiu ar fi practicat aici, s-ar vedea şi în biserică.

Efeseni 5:22 – Efeseni 6:9 abordează trei perechi de relaţii – cele mai obişnuite şi totuşi cele mai inegale relaţii sociale. Intenţia apostolului nu este aceea de a întări o ordine socială deja existentă, ci de a arăta în ce fel acţionează credinţa în Hristos acolo unde există o supunere voluntară radical diferită, aceea a credincioşilor unul faţă de altul.

6. De ce crezi că le vorbește Pavel mai întâi celor care, în societatea mpului, erau consideraţi „mai slabi”: soţiile, copiii și sclavii? Scrie expresia asociată cu supunerea ecăreia dintre aceste categorii.

Efeseni 6:1
Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.

Efeseni 6:5
Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos.

Celor care aveau o putere socială mai mare – soţii, părinţii şi stăpânii – li se adresează după aceea. Fiecare primeşte indicaţii destul de neobişnuite pentru societatea de atunci, care trebuie să-i fi contrariat pe credincioşii din secolul I. Ele îi aduceau pe toţi la acelaşi nivel şi deschideau calea pentru adevărata unitate care urma să existe în cadrul relaţiilor.