Egoismul distruge familia
Dacă mândria şi egoismul ar fi lăsate deoparte, în cinci minute ar fi îndepărtate chiar şi cele mai mari dificultăţi.” – Ellen G. White, Scrieri timpurii, p. 119
Natura noastră a fost coruptă de păcat. Şi, probabil, cel mai teribil exemplu al acestei degradări este egoismul. Parcă ne naştem egoişti; vedem această tendinţă şi la copiii mici, a căror preocupare de bază se concentrează în jurul propriilor dorinţe. „Eu, al meu…” Când ajungem la maturitate, această trăsătură se poate manifesta sub forme îngrozitoare, în special în cămin.
Desigur, Isus a venit să schimbe acest lucru (Efeseni 4:24). Cuvântul Său ne promite că, prin El, putem să ne împotrivim şi să nu ne lăsăm dominaţi de această trăsătură de caracter distructivă. Întreaga Sa viaţă este un exemplu desăvârşit de altruism; în măsura în care ne vom însuşi viaţa Lui (1 Ioan 2:6), El va birui în noi tendinţa de a trăi doar pentru noi înşine.
4. Ce ne spun următoarele texte despre o viaţă neegoistă?
Filipeni 2:3-5
3. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.
4. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.
5. Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus:1 Ioan 3:16-18
16. Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.
17. Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?
18. Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.
Aşa cum scria Ellen G. White în citatul anterior, dacă mândria şi egoismul ar fi lăsate deoparte, foarte multe probleme ar putea fi rezolvate foarte repede, cu mult înainte de a se agrava şi de a deveni ceva foarte urât. Toţi membrii familiei, în special părinţii, trebuie să fie curăţiţi de acest păcat prin jertfa Domnului Isus (cel mai mare exemplu de altruism din întregul univers), chiar dacă ar fi nevoie să ceară acest lucru în mod repetat, rugându-se cu lacrimi de regret şi cu supunere.
Cât timp petreci meditând la jertfa de pe cruce, ca armă împotriva egoismului din viața ta, sub orice formă s-ar manifesta el?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO