Cât valorezi?
Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. – Matei 10:31
Traficul era infernal pe Autostrada 97, iar eu alergam pe acostamentul autostrăzii principale care merge de la nord la sud prin Oregon. În lunile de vară, pe acolo trec semiremorci, autobuze, turişti şi localnici. În faţa mea era un deal lung. Singurul mod de a ajunge în vârf era să fac tot câte un pas, încercând totuşi să păstrez distanţa faţă de camioanele care treceau pe lângă mine.
Privind în jos, am observat o rolă mică de ceva în faţa mea. Nefiind mai lungă de cinci centimetri, această mică bucată de ceva a căzut direct sub piciorul meu alergător. Mi-am ajustat pasul în aer şi am observat o mică pată galbenă intr-un ghem micuţ de pene. Probabil era un sticlete mai mic. Am mai făcut doi paşi şi am văzut un alt ghem de pene, de data aceasta de culoare galben strălucitor. S-au pierdut aceste două vieţi doar într-o clipă? Au zburat împreună şi au murit împreună, neobservate de oamenii care treceau grăbiţi, dar observate de Dumnezeu? Matei şi Luca relatează că Isus spune despre Dumnezeu că observă fiecare vrabie micuţă care moare (Matei 10:29,31; Luca 12:6,7). Cu siguranţă că El a văzut aceste păsări frumoase, fiecare cântărind mai puţin de câteva grame, care au murit.
Când am ajuns în vârful dealului aveam deja în minte multe relatări biblice care ilustrează compasiunea lui Isus faţă de oamenii aparent neimportanţi de pe vremea Sa. El a observat darul aparent lipsit de valoare pe care văduva l-a adus la templu, dar care reflecta angajamentul ei total faţă de Dumnezeu. El nu i-a considerat pe copii o pacoste şi chiar s-a folosit de pacheţelul unui băiat — câteva pâini şi nişte peşti — pentru a hrăni stomacurile goale ale ţăranilor şi ale familiilor lor, ale celor care veniseră să asculte cuvintele Lui pline de speranţă. În Predica de pe Munte, Isus nu i-a lăudat pe conducătorii romani, pe nobili, pe farisei şi pe fruntaşii comunităţii, ci a revărsat binecuvântări peste cei blânzi, persecutaţi, împăciuitori, neprihăniţi, asupriţi şi părăsiţi. El a vorbit cu blândeţe cu oamenii de rând, atingându-i pe cei de neatins, redând orbilor vederea şi vindecându-i pe ologi, pe îndrăciţi şi pe proscrişii societăţii. Isus a recunoscut adevărata valoare a unui suflet.
Două zile mai târziu am trecut prin exact acelaşi loc de lângă autostradă, căutând. Căutam cele două ghemotoace mici de pene. Dar nu am găsit nimic. Sticleţii micuţi dispăruseră – dar încă erau prezenţi în inima lui Dumnezeu. Chiar atunci mi-a trecut prin faţa ochilor un fluture şi a dispărut în pădure, reamintindu-mi de dragostea nesfârşită a lui Dumnezeu pentru noi.
Tabitha Abel
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
