Judecarea Babilonului

 4. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! 5. Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei. (Apocalipsa 18:4,5)

Primele șase plăgi determină secarea Eufratului – oamenii dezamăgiţi nu mai sprijină Babilonul. În ciuda pierderii acestui suport, căderea Babilonului este însoțită de o activitate intensă a demonilor care contrafac lucrarea lui Dumnezeu prin semne miraculoase, chiar foc coborât din cer, ceea ce constituie probabil o falsă redeșteptare religioasă (Apocalipsa 13:13). Lucrarea demonilor uneşte întreaga lume în pregătirea pentru bătălia de la Armaghedon.

Chiar la începutul bătăliei finale are loc un mare cutremur, ca parte a plăgii a șaptea, şi Babilonul este împărţit în trei (Apocalipsa 16:18,19). Babilonul din timpul sfârșitului este înfățișat prin imaginea unei cetăți, ca simbol al unirii de scurtă durată a triadei satanice – balaurul, fiara ridicată din mare și fiara ridicată din pământ – cu puterile religioase ale lumii împotriva poporului lui Dumnezeu. Unirea aceasta este distrusă, iar rezultatul este dezintegrarea Babilonului.

Apocalipsa 16:19 doar anunță prăbușirea Babilonului, iar capitolele 17 și 18 arată cum va avea loc efectiv această prăbușire.

24 martie – Sabatul misiunii pentru tineret

BIBLIA ȘI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Numeri 30–36

  1. Cum se putea întări sau desființa juruința unei femei măritate?
  2. Câți ostași, dintre cei care au luptat contra madianiților, au lipsit după încetarea luptei?
  3. Ce caracteristică avea Elim – unul dintre locurile unde au tăbărât israeliții?
  4. Pentru cine era interzis să se primească răscumpărare?

Istoria mântuirii, cap. 56

  1. Cine sunt cei care se unesc în a arunca reproșuri asupra creștinismului?
  2. https://youtu.be/u2NF_acAxUY
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO