Învierea și refacerea relațiilor
Încă din primele zile ale existenței bisericii, făgăduința revenirii lui Hristos le-a dat curaj credincioșilor și i-a susținut mai ales în încercări. Oricât de grele erau luptele lor, oricât de mari le erau durerile și întristările, ei aveau speranța revenirii lui Hristos și toate făgăduințele frumoase pe care le include aceasta.
4. Ce făgăduințe găsim în 1 Tesaloniceni 4:13-18? Ce aflăm de aici despre speranța refacerii relațiilor?
1 Tesaloniceni 4:13-18
13 . Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.
14 . Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El.
15 . Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.
16 . Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.
17 . Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
18 . Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte.
Un aspect important al întemeierii Împărăției lui Dumnezeu este strângerea celor aleși: „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31). În timp ce aleșii sunt adunați, cei drepți care au murit vor fi înviați și vor primi nemurirea (1 Corinteni 15:52,53): „Întâi vor învia cei morți în Hristos” (1 Tesaloniceni 4:16). Acesta este momentul mult așteptat de noi toți! Cei înviați se vor reîntâlni cu cei care le-au dus dorul. Pavel anticipează acest eveniment cu următoarele cuvinte: „Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte? (1 Corinteni 15:55).
La înviere, cei credincioși ies din morminte, dar nu așa cum au fost depuși în ele, cu trupul bolnav, îmbătrânit și desfigurat, ci cu un trup nou, nemuritor, desăvârșit, fără semnele păcatului, cauza degradării. Sfinții trăiesc împlinirea lucrării Domnului Hristos de refacere și reflectă chipul desăvârșit al lui Dumnezeu, așa cum a intenționat El la crearea lumii (Geneza 1:26; 1 Corinteni 15:46-49).
La revenirea lui Isus, când cei morți în Hristos sunt readuși la viață, cei drepți în viață vor fi schimbați și vor primi și ei un corp nou și desăvârșit (1 Corinteni 15:53). Astfel, cei răscumpărați, cei înviați și cei vii transformați, Îl vor întâmpina împreună pe Domnul şi vor fi întotdeauna cu El (1 Tesaloniceni 4:17).
Azi, mulți creștini caută explicații naturale chiar și pentru minuni. Ce ne spune făgăduința învierii despre faptul că salvarea noastră este posibilă doar prin lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO