lată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug. – Isaia 58:6

Casa noastră se goleşte – copiii noştri au crescut. Una dintre fete are propria familie, cu trei copii, şi a decis să petreacă Anul Nou cu familia soţului ei. Mama, care a locuit cu noi o vreme, a murit acum un an. Celelalte două fete ale noastre sunt necăsătorite şi se pare că vom petrece anul acesta sărbătorile doar noi patru. Ne place ideea de a petrece în linişte această perioadă a anului, de data aceasta fără prea multe pregătiri.

Astăzi am citit din Isaia 58:6-11. Aceste versete m-au pus pe gânduri. Deja de ceva vreme în biserica noastră se fac apeluri la redeşteptare şi reformă. Mulţi credincioşi îşi doresc o schimbare şi se roagă pentru ea. Îşi dau seama că, şi dacă se roagă şi postesc, petrec timp meditând şi merg la biserică regulat, ceva, cumva, tot lipseşte. Ce să fie?

Citind acest pasaj biblic, mi-am dat seama ce este adevăratul post. Nu înseamnă să renunţi la mâncare, ci să le oferi altora mâncare. Nu înseamnă să te abţii de la ceva, ci să dai ceva.

Şi israeliţii au făcut tot ceea ce le-a cerut Dumnezeu să facă. L-au căutat pe Dumnezeu, au postit, s-au rugat şi au ţinut poruncile (vezi Isaia 58:1-5). Însă în acelaşi timp faptele lor în privinţa altora erau rele, abuzive şi egoiste. Nu le păsa de săraci şi de cei singuri; nu se gândeau decât la ei.

Ca să postim, nu trebuie să ne abţinem de la mâncare şi plăceri, ci trebuie să fim împăcaţi cu vecinii şi cu semenii, să iertăm acolo unde e cazul şi să fim o încurajare pentru alţii. Trebuie să facem ceea ce trebuie şi să ne ridicăm vocea, luând atitudine împotriva nedreptăţii, a abuzului, a relelor de toate felurile. Trebuie să ne arătăm aprecierea şi dragostea faţă de cei din jur.

Eu cred că există o relaţie clară între redeşteptare şi reformă, pe de o parte, şi modul în care ne tratăm semenii, pe de altă parte, mai ales pe cei slabi şi pe cei marginalizaţi de societate. Hai să facem ceva în această direcţie! Apropo, tocmai le-am spus soţului meu şi fetelor mele că, de sărbători, anul acesta voi invita la noi oameni care sunt singuri şi care nu au unde să se ducă. Familia mea mă susţine în această idee. Cine ştie? Şi noi s-ar putea să avem de câştigat, îţi urez sărbători fericite şi la mulţi ani!

Denise Hochstrasser

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO