Refacerea prieteniei

Pavel şi Barnaba au dat mărturie despre Isus împreună. La un moment dat însă, au avut o divergenţă în legătură cu Ioan Marcu (Faptele 13:13; Faptele 15:36-39 ).

„Acest lucru l-a făcut pe Pavel ca, pentru un timp, să-l judece pe Marcu foarte nefavorabil, ba chiar cu asprime. Barnaba, pe de altă parte, era înclinat să-l scuze din cauza lipsei lui de experienţă. El se temea ca nu cumva Marcu să părăsească lucrarea, pentru că vedea în el calităţi care aveau să-l facă potrivit a fi un lucrător folositor pentru Hristos.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 124–125

Dumnezeu îi folosise pe toţi aceşti bărbaţi în lucrarea Sa şi disensiunea trebuia rezolvată. Apostolul care predica despre har trebuia să-i arate har tânărului predicator care îl dezamăgise. Apostolul iertării trebuia să ierte. Ioan Marcu s-a dezvoltat sub îndrumarea lui Barnaba (Faptele 15:39) şi se pare că, în cele din urmă, Pavel a fost impresionat de schimbarea lui.

1. Ce declaraţii ale lui Pavel arată că relaţia sa cu Ioan Marcu a fost refăcută şi că şi-a recăpătat încrederea în el?

Coloseni 4:10,11
10. Aristarh, tovarăşul meu de temniţă, vă trimite sănătate; tot aşa şi Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care aţi primit porunci… dacă vine la voi, să-l primiţi bine),
11. şi Isus, zis Iust: ei sunt din numărul celor tăiaţi împrejur şi singurii care au lucrat împreună cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu, oameni care mi-au fost de mângâiere.

2 Timotei 4:11
11. Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă.

Deşi puţine, informaţiile sunt clare. Pavel şi-a recăpătat încrederea în Marcu. L-a recomandat cu căldură pentru modul în care a lucrat împreună cu el în biserica din Colose. Către sfârşitul vieţii, a insistat ca Timotei să-l aducă la Roma, fiindcă era „de folos pentru slujbă” (2 Timotei 4:11). Lucrarea apostolului a avut de beneficiat de pe urma tânărului predicator, pe care este clar că l-a iertat. Bariera dintre ei a căzut şi au putut să colaboreze la răspândirea Evangheliei. Toate neînţelegerile şi justificările au fost lăsate în urmă.

De ce să-i iertăm pe cei care ne-au greșit sau ne-au dezamăgit? De ce iertarea nu include neapărat și refacerea relației? De ce nu e necesar să o includă?