Iason
Și Iason i-a găzduit. (Faptele 17:7)
Dintre multele sale popasuri misionare, astăzi îl vom însoți pe apostolul Pavel la Tesalonic, unde, împreună cu Sila, rămâne trei săptămâni și în fiecare Sabat Îl înalță pe Hristos înaintea ascultătorilor săi. „El L-a preamărit pe Hristos, a cărui lucrare înțeleasă cum se cuvine constituie cheia ce deschide Scripturile Vechiului Testament, făcând cu putință accesul la comorile sale bogate” (Faptele apostolilor, ed. 2011, p. 167). Lucrarea sa fiind încununată cu succes, mulți iudei, „o mare mulțime de greci temători de Dumnezeu și multe femei de frunte au crezut și au trecut de partea lui Pavel și a lui Sila” (Faptele 17:4). Dar, ca și în alte situații anterioare, apostolii au întâmpinat o dârză împotrivire. „Iudeii care nu crezuseră” erau „plini de pizmă” și, unindu-se cu „niște oameni fără căpătâi” (v. 5), au întărâtat întreaga cetate. Însă nu i-au găsit pe Pavel și pe Sila. Atunci „au târât pe Iason […] înaintea dregătorilor cetății” (v. 6), acuzându-l că i-a găzduit și spunând minciuni ticluite împotriva apostolilor. „Prin aceste vorbe, iudeii au tulburat norodul și pe dregătorii cetății, care au dat drumul lui Iason și celorlalți, numai după ce au căpătat de la ei un zălog” (v. 8-9). Temându-se de alte acte de violență, frații au trimis îndată, noaptea, pe Pavel și pe Sila, la Bereea” (v. 10). „Vestirea Evangheliei a fost totdeauna dusă înainte, înfruntând împotrivire, primejdie, pierdere și suferință.” (Ibidem, p. 64)
În toate timpurile au existat, există și vor exista până la sfârșitul veacului iasoni care îi apără și îi susțin pe slujitorii Domnului, riscând ca ei înșiși să fie prigoniți sau chiar pierzându-și viața. Îți amintești de Rahav (Iosua 2), de preotul Ahimelec (1 Samuel 21), de Ebed-Melec (Ieremia 38), de Gamaliel (Faptele 5) și de mii de alți apărători sau susținători ai vestitorilor Evangheliei, în toate epocile? Dumnezeu va răsplăti orice cuvânt de încurajare, orice faptă nobilă, orice găzduire, orice gest de apărare, orice pâine sau masă caldă oferite unui slujitor al Său.
Dacă astăzi sau mâine, într-un viitor foarte apropiat, vei vedea un sol al Evangheliei nedreptățit, calomniat sau prigonit, fii un iason temerar, cu suflet ales, oferindu-i sprijinul de care are nevoie! Mare va fi răsplata ta!
Magdalena Toma, Arad
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO