Gamaliel
Dar un fariseu numit Gamaliel, un învăţător al Legii, preţuit de tot norodul, s-a sculat în picioare în Sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli. (Faptele 5:34)
Chiar dacă Petru și Ioan au fost închiși și eliberați în mod providențial din închisoare, totuși nu au fost scutiți de anchetă și de pedeapsă. În consiliul adunat pentru judecarea lor se afla și un bărbat care „a recunoscut glasul lui Dumnezeu în cuvintele rostite de ucenici. Acesta era Gamaliel, un fariseu cu un nume bun, un bărbat învățat și cu o poziție înaltă” (Faptele apostolilor, ed. 2011, p. 63). Gamaliel era un fariseu cu influență și mult onorat de iudei. El a fost primul care a primit titlul de Rabban. Pavel a avut privilegiul de a studia la picioarele lui (Faptele 22:3).
Cu mintea luminată și cu spirit de prevedere, Gamaliel a dorit ca apostolii să fie scoși din sala de consiliu, timp în care el și colegii săi să poată discuta liber cu privire la deciziile ce urmau să le ia. „El a început să vorbească foarte cugetat și liniștit, zicând: «Bărbați israeliți, luați bine seama ce aveți de gând să faceți oamenilor acestora!»” (Ibidem). Apoi amintește de două revolte, conduse de Teuda și Iuda Galileeanul, care au fost înfrânte. Gamaliel concluzionează prin cuvinte inspirate de Duhul Sfânt, care au rămas ca o încurajare pentru toți cei persecutați de-a lungul timpului, dar și ca o aspră mustrare pentru persecutori: „Si acum, eu vă spun: «Nu mai necăjiți pe oamenii aceștia și lăsați-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici, dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veți putea nimici! Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu!»” (Faptele 5:38-39).
Deși preoții fierbeau de ură împotriva apostolilor, sfatul lui Gamaliel a fost aprobat de întreg Sinedriul. Relatarea cu privire la cele discutate în acest consiliu s-ar putea să fi ajuns la Luca fie de la Nicodim, fie de la Pavel sau direct prin inspirația Duhului Sfânt. „Vestirea Evangheliei a fost totdeauna dusă înainte, chiar dacă a întâmpinat împotrivire” (Ibidem, p. 64). Dar în toate timpurile, Dumnezeu a avut oameni influenți, ca Gamaliel, care au ieșit în față și i-au apărat pe slujitorii Săi nu doar în consilii, ci și în viața de zi cu zi.
Dacă auzi astăzi pe cineva criticând, judecând sau calomniind pe un slujitor al Domnului, nu te uni cu el! Fii un apărător înțelept, ca Gamaliel, și Dumnezeu îți va răsplăti!
Magdalena Toma, Arad
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO