Experiența unității în biserica primară
Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Faptele apostolilor 2:42
Unitatea bisericii este rodul experienței ei spirituale comune în Isus, care este adevărul: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Relațiile dintre membrii cu un parcurs spiritual comun sunt mai solide. Primii adventiști au avut această experiență în timpul mișcării millerite. Căutarea unei explicații pentru dezamăgirea din 1844 i-a unit sufletește. Așa a apărut Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și așa a fost descoperit adevărul despre judecata de cercetare și despre tot ce presupune ea.
Experiența pe care au avut-o ucenicii lui Isus după înălțarea Sa la cer este o mărturie despre puterea pe care o au Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea și părtășia de a crea unitate și armonie între niște credincioși atât de diferiți. Ea este posibilă și astăzi!
„Subliniez că părtășia este un element deosebit de important în închinarea colectivă. (…) Nu există niciun substitut pentru relația spirituală care îl leagă pe creștin de ceilalți credincioși și de Domnul Isus Hristos. (…) Isus Hristos aduce mai întâi sufletul la El, dar apoi îl pune întotdeauna în relație cu ceilalți credincioși din trupul Său, biserica.” – Robert G. Rayburn, O Come, Let Us Worship, 1980, p. 91
BIBLIA ȘI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
- Până la ce dată calendaristică s-a uscat pământul, după potop?
- Din cine se trag popoarele neamurilor de pe malul mării?
- Cine erau frații lui Avram, născuți în același an cu el?
- Cum și-a dat seama Faraon că Sara era nevasta lui Avram?
- Când a știut Ștefan că își dădea ultima mărturie?
