Geneza 41

GENEZA 41

1. După doi ani, Faraon a visat un vis. I se părea că stătea lângă râu (Nil).
2. Și iată că șapte vaci frumoase la vedere și grase la trup s-au suit din râu și au început să pască prin mlaștini.
3. După ele s-au mai suit din râu alte șapte vaci, urâte la vedere și slabe la trup, și s-au așezat lângă ele, pe marginea râului.
4. Vacile urâte la vedere și slabe la trup au mâncat pe cele șapte vaci frumoase la vedere și grase la trup. Și Faraon s-a trezit.
5. A adormit din nou și a visat un al doilea vis. Se făcea că șapte spice de grâu grase și frumoase au crescut pe același pai.
6. Și după ele au răsărit alte șapte spice, slabe și arse de vântul de răsărit.
7. Spicele slabe au înghițit pe cele șapte spice grase și pline. Și Faraon s-a trezit. Iată visul.
8. Dimineața, Faraon s-a tulburat și a trimis să cheme pe toți magii și pe toți înțelepții Egiptului. Le-a istorisit visele lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui Faraon.
9. Atunci, mai-marele paharnicilor a luat cuvântul și a zis lui Faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greșeala mea.
10. Faraon se mâniase pe slujitorii lui și mă aruncase în temniță, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine și pe mai-marele pitarilor.
11. Amândoi am visat câte un vis în aceeași noapte, și anume fiecare din noi a visat un vis care a primit o tălmăcire deosebită.
12. Era acolo cu noi un tânăr evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visele noastre, și el ni le-a tălmăcit și ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia.
13. Lucrurile s-au întâmplat întocmai după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine, Faraon m-a pus iarăși în slujba mea, iar pe mai-marele pitarilor l-a spânzurat.”
14. Faraon a trimis să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniță. Iosif s-a ras, și-a schimbat hainele și s-a dus la Faraon.
15. Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci și am aflat că tu tălmăcești un vis îndată după ce l-ai auzit.”
16. Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!”
17. Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: „În visul meu, se făcea că stăteam pe malul râului.
18. Și deodată, șapte vaci grase la trup și frumoase la chip s-au suit din râu și au început să pască prin mlaștini.
19. După ele, s-au suit alte șapte vaci slabe, foarte urâte la chip și sfrijite: n-am mai văzut altele așa de urâte în toată țara Egiptului.
20. Vacile cele sfrijite și slabe au mâncat pe cele șapte vaci dintâi, care erau grase.
21. Le-au înghițit, fără să se poată cunoaște că intraseră în pântecele lor; ba încă înfățișarea lor era tot așa de urâtă ca mai înainte. Și m-am deșteptat.
22. Am mai văzut în vis șapte spice pline și frumoase, care creșteau pe același pai.
23. Și după ele au răsărit șapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit.
24. Spicele slabe au înghițit pe cele șapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut tălmăci.”
25. Iosif a zis lui Faraon: „Ce a visat Faraon înseamnă un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă.
26. Cele șapte vaci frumoase înseamnă șapte ani și cele șapte spice frumoase înseamnă șapte ani: este un singur vis.
27. Cele șapte vaci sfrijite și urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă șapte ani, și cele șapte spice goale, arse de vântul de răsărit, vor fi șapte ani de foamete.
28. Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon ce are să facă.
29. Iată, vor fi șapte ani de mare belșug în toată țara Egiptului.
30. După ei, vor veni șapte ani de foamete, așa că se va uita tot belșugul acesta în țara Egiptului, și foametea va topi țara.
31. Foametea aceasta care va urma va fi așa de mare că nu se va mai cunoaște belșugul în țară.
32. Cât privește faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu și că Dumnezeu Se va grăbi să-l aducă la îndeplinire.
33. Acum, Faraon să aleagă un om priceput și înțelept și să-l pună în fruntea țării Egiptului.
34. Faraon să pună prefecți în țară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor șapte ani de belșug.
35. Să se strângă toate bucatele din acești ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui Faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăți, și să le păzească.
36. Bucatele acestea vor fi provizia țării pentru cei șapte ani de foamete care vor veni în țara Egiptului, pentru ca țara să nu fie prăpădită de foamete.”
Înălțarea lui Iosif
37. Cuvintele acestea au plăcut lui Faraon și tuturor slujitorilor lui.
38. Și Faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?”
39. Și Faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ți-a făcut cunoscute toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput și atât de înțelept ca tine.
40. Te pun mai-mare peste casa mea și tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.”
41. Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îți dau stăpânire peste toată țara Egiptului.”
42. Faraon și-a scos inelul din deget și l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subțire și i-a pus un lanț de aur la gât.
43. L-a suit în carul care venea după al lui și strigau înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat Faraon stăpânire peste toată țara Egiptului.
44. Și a mai zis lui Iosif: „Eu sunt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna, nici piciorul, în toată țara Egiptului.”
45. Faraon a pus lui Iosif numele: Țafnat-Paeneah (Descoperitor de taine) și i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Și Iosif a pornit să cerceteze țara Egiptului.
46. Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfățișat înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, și a plecat de la Faraon și a străbătut toată țara Egiptului.
47. În timpul celor șapte ani de rod, pământul a dat bucate din belșug.
48. Iosif a strâns toate bucatele din acești șapte ani de belșug în țara Egiptului. A făcut provizii în cetăți, punând în fiecare cetate bucatele de pe câmpul de primprejur.
49. Iosif a strâns grâu ca nisipul mării, atât de mult, că au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără măsură.
Iosif strânge bucate în Egipt
50. Înaintea anilor de foamete, i s-au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On.
51. Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele și toată casa tatălui meu”.
52. Și celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în țara întristării mele”.
53. Cei șapte ani de belșug care au fost în țara Egiptului au trecut
54. și au început să vină cei șapte ani de foamete, așa cum vestise Iosif. În toate țările era foamete, dar în toată țara Egiptului era pâine.
55. Când a flămânzit, în sfârșit, toată țara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine. Faraon a spus tuturor egiptenilor: „Duceți-vă la Iosif și faceți ce vă va spune el.”
56. Foametea bântuia în toată țara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii și a vândut grâu egiptenilor. Foametea creștea din ce în ce mai mult în țara Egiptului.
57. Și din toate țările venea lumea în Egipt ca să cumpere grâu de la Iosif, căci în toate țările era foamete mare.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO