Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, şi i-a zis: „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei, căci răutatea ei s-a suit până la Mine!” (Iona 1:1-2)

Nu se ştie câţi ani avea Iona sau ce condiţie socială avea când a fost chemat de Dumnezeu să ducă la îndeplinire o misiune specială, o misiune de salvare pentru o întreagă cetate. Misiunea lui era să avertizeze peste 120 000 de oameni de iminenta pedeapsă a lui Dumnezeu.

„Când s-a gândit la greutăţile însărcinării lui şi la ceea ce părea imposibil, prorocul [Iona] a fost ispitit să pună la îndoială înţelepciunea chemării. Din punct de vedere omenesc, se părea că nu se poate câştiga nimic din vestirea unei asemenea solii în această cetate trufaşă. El a uitat pentru o clipă că Dumnezeul pe care-L slujea era atotînţelept şi atotputernic. În timp ce ezita în îndoială, Satana l-a copleşit cu descurajarea. Prorocul a fost cuprins de o mare frică…” şi a ales să fugă (Profeţi şi regi, p. 266.2). Urmează o situaţie traumatizantă pentru Iona, dar salvatoare pentru el şi pentru poporul ninivean. Odată trecut prin această experienţă a aruncării în apă şi apoi a salvării în mod miraculos printr-un peşte, Iona vesteşte în Ninive mesajul lui Dumnezeu. Şi, în pofida aşteptărilor lui Iona, poporul se pocăieşte, şi Dumnezeu nu mai pedepseşte acea cetate.

De-a lungul istoriei, există copii (Samuel), adulţi (Avraam), funcţionari publici (Matei), pescari (Petru), bogaţi (tânărul bogat), săraci (demonizatul din Gadara), oameni influenţi (Nicodim), adică oameni din orice categorie socială, chemaţi de Dumnezeu pentru o lucrare specială. Nu există urmaş al lui Hristos pentru care Dumnezeu să nu aibă un scop, o misiune.

Dumnezeu caută şi astăzi să lucreze prin oameni, pentru salvarea oamenilor. Nu contează vârsta, naţionalitatea, condiţia socială sau educaţia. Pentru fiecare, Dumnezeu are un plan. Aşa că nu aştepta un îndemn insistent din partea lui Dumnezeu pentru a te implica. Răspunde astăzi afirmativ chemării Lui!

„Am auzit glasul Domnului întrebând: «Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?» Eu am răspuns: «Iată-mă, trimite-mă!»” (Isaia 6:8)

Emanuel Unteşu, pastor, Conferinţa Oltenia

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO