Vasti – demnitate regală
Dar împărăteasa Vasti n-a vrut să vină când a primit, prin fameni, porunca împăratului… (Estera 1:12)
Ospăţul dat de împăratul Ahaşveroş în cinstea nobililor şi demnitarilor săi a fost unul deosebit de extravagant, în care consumul de alcool era fără limite. În descrierea biblică, judecata împăratului era întunecată în aşa măsură încât acesta a ajuns să-i poruncească soţiei sale, Vasti, să le ofere distracţie oaspeţilor ameţiţi de băutură, toţi bărbaţi.
Cererea lui a fost cu mult sub demnitatea ei de femeie căsătorită şi de membră a familiei regale. În acel moment, ea s-a confruntat cu perspectiva pierderii statutului, indiferent ce răspuns ar fi dat. Prin decizia ei curajoasă, şi-a păstrat respectul de sine în faţa poruncii nepotrivite a împăratului.
În prima parte a cărţii „Estera”, Vasti este adevărata eroină. Ea a fost o împărăteasă cu principii, pe care a refuzat să și le renege, chiar cu riscul pierderii statutului regal. Vasti știa că, dacă ar fi dat curs dorinței împăratului, ar fi adus rușine asupra casei regale. O femeie care ar fi fost „văzută” de nenumărați bărbați n-ar mai fi fost respectată nici măcar de soțul ei. Împărăteasa era prinsă între două opțiuni și niciuna dintre acestea nu era confortabilă. Oricare ar fi fost alegerea, ea și familia ei aveau să sufere, însă a ales soluția cea mai onorabilă. Pentru că Ahașveroșnu gândea limpede în acele momente, el nu a văzut în refuzul ei un act de înțelepciune, ci a devenit plin de mânie.
Vasti este un frumos exemplu de împărăteasă a unui imperiu. Cu siguranță, ea a fost o femeie cu o gândire înțeleaptă, hotărâtă, o regină cu principii și cu un caracter puternic. Deși a costat-o, ea a acționat așa cum i-a spus conștiința că este bine. Oricât de mult sau de puțin Îl cunoaștem pe Dumnezeu, El a pus în fiecare dintre noi principii morale. Uneori, hotărârea de a respecta cu fermitate un principiu poate avea consecinţe neplăcute. Dar mai bine să suferim păstrându-ne caracterul integru, decât să ni-l pătăm.
Ai fost vreodată nevoit(ă) să iei decizii corecte, în care să fie implicate principiile creștine? Păstrează-ți demnitatea „regală” de „prinț/prințesă” a Celui Preaînalt în orice timp! Multă binecuvântare!
Rebeca Iordan, Editura Viață și Sănătate
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO