Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, de Tobia şi de Sanbalat, şi de faptele lor! (Neemia 6:14)

Probabil îţi aminteşti dezamăgirea nereuşitei vreunui plan pentru realizarea căruia te-ai pregătit cu toată inima. Era într-o toamnă când, într-o biserică ce se bucura de un impact pozitiv în localitatea respectivă, ne-am propus ca, împreună cu tinerii, să ne pregătim pentru un program misionar în amintirea naşterii lui Isus. Ştiam ce înseamnă practica pervertită a acestui eveniment în mintea multora şi doream să atragem atenţia asupra semnificaţiei reale a venirii lui Isus pentru fiecare om păcătos, cât şi nevoia stringentă ca Isus să fie în inima şi viaţa noastră. După o pregătire de vreo două luni, a venit cineva în absenţa mea care, printr-o predică, a interpretat tot ce făceam, în sensul unei serbări păgâne. Aceasta a ridicat un semn de întrebare în mintea unora, suficient cât să compromită tot planul nostru.

Cu o altă ocazie, într-o localitate frumoasă, se afla o clădire veche a bisericii adventiste, dărăpănată, cu ziduri crăpate. Era construită din cărămidă nearsă. Am reuşit să facem un plan de reparaţie capitală, cu extinderea acesteia, potrivit nevoilor şi, mai ales, pentru o imagine corespunzătoare a bisericii. Toate au mers bine până când un membru al acesteia a venit şi, deschizând Biblia la Matei 24, a început să prezinte o pledoarie de genul: „La ce ne mai trebuie să construim când venirea Domnului este aşa de aproape? Păcat de banii şi munca investite! Mai bine mergem în lucrare ca până acum!” Ați avut și dumneavoastră o astfel de experiență?

Aşa a fost şi în vremea lui Neemia, care, cunoscându-şi misiunea, nu s-a dat înapoi nicicum de la ceea ce trebuia să îndeplinească, în ciuda ameninţărilor lui Tobia şi Sanbalat Horonitul.

Dacă te-a încercat gândul abandonării vreunui plan rezultat în urma rugăciunilor sau făcut împreună cu Dumnezeu, sigur vei întâmpina tot felul de piedici, şantaje, ameninţări, dar nu ceda. Domnul va fi cu tine până la capăt.

Doamne, dă-mi putere şi ajută-mă să împlinesc şi astăzi tot ceea ce aştepţi de la mine!

Iosif Suciu, pastor, Conferinţa Transilvania de Sud

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO