Un gând de încheiere

„Uciderea unui general în luptă înseamnă o pierdere pentru armata lui, însă moartea sa nu-i dă puteri noi duşmanului. Dar, când un bărbat de vază se alătură forţelor potrivnice, nu numai că se pierd serviciile lui, dar cei cărora li se alătură dobândesc un avantaj categoric. În drumul spre Damasc, Domnul ar fi putut foarte uşor să-l lovească pe Saul din Tars cu moartea şi astfel puterea prigonitoare ar fi fost foarte mult slăbită. Dar, în providenţa Sa, Dumnezeu nu numai că i-a cruţat viaţa, ci l-a şi convertit, în felul acesta transferând un luptător de frunte din tabăra vrăjmaşului în aceea a lui Hristos.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 91–92

„Hristos le poruncise ucenicilor Lui să se ducă şi să facă ucenici din toate neamurile, însă învăţăturile pe care le primiseră anterior de la iudei îi împiedicau să înţeleagă cuvintele Învăţătorului lor şi de aceea au fost înceţi în a le pune în practică. Ei se numeau copii ai lui Avraam şi se considerau moştenitori ai făgăduinţei divine. Abia după câţiva ani de la înălţarea Domnului, gândirea lor a devenit suficient de largă pentru a înţelege clar ce a dorit El să le spună, că trebuiau să lucreze pentru convertirea neamurilor la fel ca pentru cea a iudeilor.” – Ellen G. White, Sketches From the Life of Paul, p. 38