Un gând de încheiere

„Prigoana care a venit asupra bisericii din Ierusalim a avut ca urmare un mare avânt al lucrării Evangheliei. Vestirea Cuvântului în locul acesta fusese însoţită de succes şi exista primejdia ca ucenicii să rămână aici prea mult timp, neglijând însărcinarea dată lor de Mântuitorul, de a merge în toată lumea. Uitând că puterea de a rezista răului este mai bine dobândită printr-o lucrare energică, ei au început să creadă că nu au o lucrare mai importantă de făcut decât aceea de a ocroti biserica din Ierusalim de atacurile vrăjmaşului. În loc să-i formeze pe cei nou-convertiţi pentru a duce Evanghelia la cei care nu o auziseră încă, ei erau în primejdia de a lua o atitudine care ar fi făcut ca toţi să fie mulţumiţi cu ceea ce fusese realizat până aici. Pentru a-i împrăştia pe reprezentanţii Săi în lung şi în lat, în locuri unde ei puteau lucra pentru alţii, Dumnezeu a îngăduit să vină prigoana asupra lor. Alungaţi din Ierusalim, ucenicii «mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul.»” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 78