Înălţarea (proslăvirea) lui Isus

În a treia parte a cuvântării sale, Petru revine la fenomenul vorbirii în limbi care atrăsese atenţia oamenilor. Apostolii nu erau beţi, lucru care oricum ar fi fost ciudat pentru oricine, întrucât nu era decât ora nouă dimineaţa (Faptele 2:15), ci vorbeau în limbi pentru că Duhul Sfânt tocmai fusese revărsat peste ei din cer.

5. Ce legătură există între înălţarea lui Isus la dreapta lui Dumnezeu şi revărsarea Duhului?

Faptele 2:33-36
33. Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.
34. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea,
35. până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.”
36. Să ştie bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.”

„La dreapta lui Dumnezeu” este o poziţie de autoritate (Psalmii 110:1-3). Argumentul pe care Petru l-a susţinut cu Scriptura este că Isus a „turnat” Duhul peste urmaşii Lui, fiindcă fusese înălţat la o astfel de poziţie în cer. Înălţarea sau proslăvirea nu I-a conferit lui Isus un alt statut decât cel deţinut anterior (Ioan 1:1-3; 17:5), ci a fost recunoaşterea supremă din partea Tatălui a prerogativelor Sale de Domn şi Mântuitor (Faptele 2:36).

Evenimentul acesta ne conduce la una dintre temele principale ale Scripturii: conflictul cosmic dintre bine şi rău. Ideea este că Duhul n-ar fi putut coborî deplin, dacă Isus n-ar fi fost proslăvit (Ioan 7:39) şi că Isus n-ar fi fost proslăvit, dacă n-ar fi triumfat pe cruce (Ioan 17:4,5). Altfel spus, proslăvirea lui Isus a fost condiţia pentru venirea Duhului, întrucât acesta era semnul că Dumnezeu a aprobat ceea ce a realizat Isus pe cruce, inclusiv înfrângerea celui care îşi însuşise în mod fraudulos conducerea acestei lumi (Ioan 12:31).

Intrarea păcatului în lume a aruncat o umbră asupra lui Dumnezeu. Moartea Domnului Isus a fost necesară nu numai pentru răscumpărarea oamenilor, ci şi pentru justificarea poziţiei lui Dumnezeu şi demascarea lui Satana ca impostor. Veacul mântuirii începuse deja prin lucrarea lui Isus (Luca 4:18-21). Când a scos demoni şi a iertat păcate, El i-a eliberat pe captivii lui Satana. Însă doar crucea I-a dat autoritate deplină în acest sens. Prin jertfa lui Isus, care le aducea oamenilor garanţia mântuirii, Satana a primit o lovitură decisivă şi Duhul a fost revărsat în vederea pregătirii unui popor pentru venirea lui Hristos.