GALATENI 6
GALATENI 6
1. Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți ca să nu fii ispitit și tu.
2. Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Hristos.
3. Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înșală singur.
4. Fiecare să-și cerceteze fapta lui, și atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l privește pe el, și nu cu privire la alții;
5. căci fiecare își va purta sarcina lui însuși.
6. Cine primește învățătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui și celui ce-l învață.
7. Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera.
8. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viața veșnică.
9. Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.
10. Așadar, cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință.
11. Uitați-vă cu ce slove mari v-am scris, cu însăși mâna mea!
12. Toți cei ce umblă după plăcerea oamenilor vă silesc să primiți tăierea împrejur numai ca să nu sufere ei prigonire pentru crucea lui Hristos.
13. Căci nici ei, care au primit tăierea împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc doar ca voi să primiți tăierea împrejur, pentru ca să se laude ei cu trupul vostru.
14. În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu, față de lume!
15. Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă.
16. Și peste toți cei ce vor umbla după dreptarul acesta și peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace și îndurare!
17. De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu.
18. Fraților, harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.