Un gând de încheiere

A doua venire a Domnului Isus nu este epilogul, apendicele sau postfaţa istoriei triste a păcatului şi a suferinţei oamenilor în lumea aceasta căzută. Ea este marele apogeu, marea speranţă a credinţei creştine. Fără ea, ce s-ar întâmpla? Istoria omenirii ar continua neabătută, suferinţă după suferinţă, tragedie după tragedie şi, în final, toţi ar muri. Dacă n-ar exista speranţa revenirii lui Isus, viaţa ar fi, în cuvintele lui William Shakespeare, „o poveste spusă de un idiot furios şi gălăgios, dar care n-are nicio noimă”. Noi avem o speranţă pentru că ne-o confirmă Cuvântul lui Dumnezeu în mod repetat. Noi avem o speranţă pentru că Isus ne-a răscumpărat cu viaţa Sa (Marcu 10:45) şi pentru că El vine să ia ce a răscumpărat. Stelele de pe cer nu ne spun nimic despre a doua venire. Păsările care ciripesc în pomi nu o vestesc. Stelele şi păsările sunt bune în ele însele, dar nu ne transmit adevărul că, într-o zi, la revenirea lui Isus, „trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi” (1 Corinteni 15:52). Ele nu ne spun că într-o zi, când ne vom ridica privirea spre cer, Îl vom „vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului” (Marcu 14:62). Noi ştim lucrurile acestea, dar nu de la ele, ci din Cuvântul lui Dumnezeu şi avem convingerea că el se va împlini!