Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele. Proverbele 31:10

Mi se întâmplă de nenumărate ori ca, după ce susţin un concert, să vină diferite femei la mine ca să-şi exprime admiraţia pentru modul în care îmi folosesc talentele pentru Dumnezeu. Iar aproape pe toate le aud spunând: – Eu nu ştiu ce talente şi daruri am! Dar mi-aş dori să le aflu ca să le folosesc spre binecuvântarea altora şi a lui Dumnezeu.

Remarca aceasta mă surprinde. Atât de multe femei extraordinare îşi pierd stima de sine pentru că ele compară ce le-a dat Dumnezeu lor cu ce le-a dat El altora.

Mama mea este cel mai bun exemplu pentru acest sindrom. Toată perioada maturităţii a fost mamă. Spre sfârşitul adolescenţei şi după ce a împlinit douăzeci de ani, a fost mamă singură, cu serviciu, luptându-se pentru supravieţuire. Apoi, în jurul vârstei de treizeci de ani, s-a căsătorit cu tata şi a fost mamă casnică. Ne-a crescut pe fratele meu şi pe mine. Din punctul meu de vedere şi din punctul de vedere al lui Dumnezeu, ea are o mulţime de talente şi daruri, dar cele mai importante sunt abilităţile ei de mamă. Lecţiile şi principiile pe care mi le-a întipărit în suflet sunt de nepreţuit. Sacrificiile pe care a fost dispusă să le facă pentru copiii ei mă uluiesc. Este cu adevărat un mare dar să te dedici cu altruism curăţeniei şi ordinei în casă, pregătitului mesei şi educaţiei copiilor, în condiţiile în care nu primeşti aproape ni-cio apreciere. Este o meserie cu o grea responsabilitate, care necesită timp şi răbdare.

Astăzi, copiii ei s-au făcut mari şi are posibilitatea de a-şi exersa alte abilităţi, precum arta şi pictatul. Cu toate acestea, când priveşte înapoi şi i se pare că viaţa ei nu a fost chiar atât de valoroasă, îi reamintesc că viaţa ei a împlinit şi împlineşte menirea cea mai înaltă din câte pot avea femeile, o menire foarte mult preţuită în curţile cereşti: aceea de a fi mamă.

Noi toate am primit anumite talente şi daruri. Nu toate vom fi mămici şi nu toate vom fi cântăreţe sau predicatoare. Dar fiecare are de la Dumnezeu un dar frumos şi important. Poate că ai primit darul de a fi o bună prietenă, o bună ascultătoare sau o bună bucătăreasă, o voluntară săritoare, o femeie zâmbitoare, o femeie de afaceri înţeleaptă, o femeie pricepută la grădinărit, o femeie amabilă sau o femeie care ştie să dea o îmbrăţişare caldă.

Talentele şi darurile tale, indiferent care sunt ele, sunt necesare în lumea aceasta. La fel ca mama mea, şi tu ai un loc special pe care l-a stabilit de Dumnezeu pentru tine şi un loc pe care doar tu îl poţi umple. Cu Dumnezeu alături, vei fi mai mult decât capabilă să umpli acel loc special, pentru că „femeia care se teme de Domnul va fi lăudată” (Proverbele 31:30).

Naomi Striemer

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO