Cine va răbda până la sfârşit
2. Ce asemănări există între afirmaţia lui Isus din Matei 24:9 şi declaraţiile scrise de Ioan sub inspiraţie în Apocalipsa 13:11-17?
Apocalipsa 13:11-17
11. Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur.
12. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
13. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor.
14. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia.
15. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
16. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte,
17. şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.
O altă preocupare a Domnului Hristos pentru poporul Său din timpul sfârşitului este legată de o contrafacere globală care va determina naţiunile să se opună credinţei adevărate şi să impună în lume o închinare falsă. Cei statornici vor avea de înfruntat ura, necazurile şi chiar moartea.
3. Care este condiţia pentru a fi mântuiţi și pentru a rămâne statornici, chiar şi în faţa opoziţiei lumii întregi? Matei 24:13
Matei 24:13
13. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
„Numai cei care şi-au fortificat mintea cu adevărurile Bibliei vor rezista în marele conflict final” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 488). Aceasta înseamnă că toţi cei care şi-au fortificat mintea cu adevărurile Bibliei nu vor cădea pradă vreunei contrafaceri din timpul sfârşitului. Ei sunt bine întemeiaţi pe adevărul pentru timpul prezent şi nu vor accepta contrafacerile.
4. Ce alte condiţii sunt esenţiale pentru a-I rămâne credincioşi lui Dumnezeu, potrivit cu Matei 7:24-27?
Matei 7:24-27
24. De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă.
25. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
26. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip.
27. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”
Deşi cunoştinţele temeinice din Cuvântul lui Dumnezeu sunt importante, totuşi, potrivit lui Isus, ele nu sunt suficiente pentru a rezista în timpul încercărilor cu care ne vom confrunta. Este necesar să şi practicăm ce ştim; este necesar să ascultăm de adevăr, aşa cum este el în Isus. În pilda de mai sus, atât omul cu judecată, cât şi omul nechibzuit îi simbolizează pe cei care au auzit cuvintele lui Isus. Diferenţa dintre cel care a rezistat şi cel care nu a rezistat este dată însă de ascultarea de învăţăturile Sale.
Nu uita astăzi să faci ce ai învățat din Scriptură!
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO