Mielul lui Dumnezeu

3. Ce imagine a lui Isus regăsim atât în Ioan 1:29, cât şi în Apocalipsa 5:12; 13:8? Ce clarificări ne oferă imaginea aceasta despre planul de mântuire?

Ioan 1:29
Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.

Apocalipsa 5:12
Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”

Apocalipsa 13:8
Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat.

Când L-a numit pe Isus „Mielul lui Dumnezeu”, Ioan Botezătorul a făcut trimitere clară la sanctuar. Şi a lămurit faptul că moartea Sa pentru păcat este împlinirea tuturor jertfelor animale pentru păcat (fie că era vorba despre miei ori despre alte animale) care fuseseră aduse până la momentul acela în ritualul din sanctuarul evreiesc. Cea mai mare învăţătură dată de cele patru evanghelii este cea legată de lucrarea realizată de Isus ca Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.

Însă lucrarea Domnului Isus pentru mântuirea noastră nu s-a încheiat odată cu cele relatate în evanghelii şi nici după moartea şi învierea Sa.

Cartea biblică Evrei aminteşte în treacăt, încă din introducere (Evrei 1:3), despre lucrarea ca Mare-Preot începută de Hristos în sanctuarul ceresc, în urma încheierii lucrării ca Miel de Jertfă. După această primă menţiune, tema este reluată în capitolele următoare şi este descrisă în detaliu în Evrei 7:1-28.

4. Ce spune apostolul Pavel despre superioritatea preoției lui Isus?

Evrei 7:17,24-28
17. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.

24. Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul.
25. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei.
26. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri,
27. care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi.
28. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie.

Versetele acestea sunt profunde, încărcate de semnificaţie, însă ideea principală este că preoţia lui Isus Hristos este superioară preoţiei descendenţilor lui Aaron, care au slujit în sanctuarul pământesc. Acum nu mai avem preoţi pământeşti într-un templu pământesc, ci un Mare-Preot ceresc care slujeşte pentru noi în templul din cer. Dacă vrem să ştim unde este Isus acum, trebuie să ştim că El este în sanctuarul ceresc, unde slujeşte ca Mare-Preot.