Dumnezeu ne învață prin copiii noștri
Pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. – 2 Corinteni 5:7
Fetiţa mea de 10 luni dormea liniştită lângă mine în primele ore ale dimineţii. Se foise câteva minute, timp în care am urmărit-o respirând şi am savurat binecuvântarea pe care ea şi fratele ei o reprezintă în viaţa noastră. Apoi s-a foit şi mai tare, a scâncit un pic şi s-a întors spre mine, având încă ochii închişi. Am tras-o mai aproape şi am lăsat-o să sugă.
Fără să-şi deschidă ochii, a pus mâna pe mine şi s-a liniştit din nou. A respirat adânc, în siguranţă şi deplină încredere că sunt lângă ea şi nicăieri altundeva.
Uitându-mă la ea cum suge, cu ochii încă închişi, gândul mi s-a dus la modul în care Dumnezeu este mereu prezent lângă noi. Uneori e uşor să ne pierdem în împrejurările prezente şi să uităm că El e chiar lângă noi. Uneori eu încerc să mă descurc singură. Dar, dacă mi-aş ridica privirea şi aş avea încredere, El ar fi chiar acolo să îmi împlinească orice nevoie. Nu trebuie decât să Îi dau voie. E posibil să nu-L observ imediat lângă mine, dar El e prezent, aşteptând răbdător doar să mă întorc spre El.
Când îmi îndrept gândurile spre Dumnezeu, cu nevoile, problemele, grijile şi necazurile mele, El nu Se află în camera de alături. Nu e pe afară, plimbându-Se, şi nici nu vorbeşte la telefon. El şi îngerii Săi sunt în jurul meu, gata să îmi preia cererile şi să îmi audă rugile. Zi şi noapte, Dumnezeu aşteaptă şi e pregătit să asculte toate cererile şi rugăciunile pe care le are fiecare dintre noi. Fie că e vorba de o cerinţă sau de o laudă, când ne adresăm Domnului, El aude.
Începând din acea dimineaţă petrecută cu fetiţa mea, ori de câte ori mă trezesc – chiar dacă e încă noapte -, eu vorbesc cu Dumnezeu despre ceea ce mă preocupă. Am mai descoperit şi că, dacă mă rog când îmi pun capul pe pernă în fiecare seară, spunându-I lui Dumnezeu despre orice lucru îmi trece prin minte, oricât de mic, deseori adorm înainte să termin rugăciunea.
E o uşurare să pot să mă adresez oricând şi oriunde lui Dumnezeu şi să pot crede că Dumnezeu este lângă mine, chiar dacă am ochii închişi.
Apelează la El – nu e niciodată departe!
Erika J. Iverson
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO