Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „lată-mă, trimite-mă!” – Isaia 6:8

Aproape la capătul celălalt al lumii, respir umezeală tropicală şi mirosuri tari. Unduirile albastre ale oceanului se suprapun cu barăcile dărăpănate şi cu bâzâitul marelui oraş, redefinind sensul de „casă pe plajă”. Trupuri mici şi bronzate privesc atent şi se ascund, în timp ce occidentalii păşesc pe insuliţa lor. Feţe bronzate de adulţi zâmbesc amabil, pentru că ştiu că facem parte din echipa medicală care a venit în Ebeye pentru consultaţii ORL.

În clinică mă bucur să fac parte din echipa de audiologie, venită să testeze auzul băştinaşilor. Intră o fată frumoasă de 16 ani, împreună cu mama ei, în căutare de tratament. Fata s-a născut ireversibil surdă şi mă doare inima din cauza incapacităţii noastre de a o ajuta. Ele zâmbesc resemnate, deşi revin pline de speranţă de fiecare dată când „echipa pentru urechi” revine pe insulă (o dată la 1-5 ani).

Un bărbat în vârstă, încovoiat de spate, intră cu chiu, cu vai, aproape incapabil să comunice din cauza pierderii auzului. De data aceasta, „echipa pentru urechi” îl poate ajuta. Faţa bătrânului izbucneşte într-un zâmbet larg când aparatul auditiv îi oferă din nou darul auzului. „Kommol tata!” exclamă el din nou şi din nou, îmbrăţişând fiecare membru al echipei de audiologie, înainte de a ieşi. Nu mai e încovoiat de spate.

În ultima zi, băştinaşii ne oferă un show, aşa cum consideră ei că trebuie. Cântă a capella. Bat din palme. Mărşăluiesc. Ne oferă amintiri lucrate manual. Şi vorbesc. Noi plângem. Ei îşi manifestă din plin aprecierea. Noi ne simţim onoraţi să facem parte din acest proiect. În două săptămâni au ajuns deja să ne iubească. Noi ştim că locuitorii insulelor Marshall trăiesc în sărăcie, dar nu şi fără speranţă. Aşa că avem parte de o ironie pură: noi am venit să dăm, dar ei ne dau înapoi mai mult. Iar factorul comun este Isus, Salvatorul nostru. El este motivul – în ciuda oricărei adversităţi – pentru care noi ne putem bucura de această viaţă şi să o aşteptăm nerăbdători pe cealaltă.

Această misiune medicală scurtă m-a schimbat, adâncindu-mi compasiunea, re-înnoindu-mi angajamentul şi mărindu-mi bucuria. M-a făcut să îmi trăiesc fiecare zi cu simţul misiunii la care mă cheamă Dumnezeu.

Donna Reese

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO