Evitarea datoriilor
4. Ce spune Deuteronomul 28:12 despre împrumuturi?
Este un sfat de bun-simţ să eviţi intrarea în datorii. Scriptura ne spune să nu garantăm pentru un împrumut făcut de altcineva (Proverbele 17:18; 22:26). Datoria ne afectează viitorul şi ne obligă să ne supunem condiţiilor ei de pe poziţia lipsei financiare. Este un elixir alunecos greu de refuzat şi greu de gestionat. Poate că nu este un lucru imoral, dar nu ne fortifică viaţa spirituală.
„Trebuie să se facă economii cu stricteţe, altminteri vor fi necesare împrumuturile. Menţineţi-vă în limitele disponibile! Fugiţi de datorii ca de lepră!” – Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 207
Datoria poate însemna sclavie financiară, datornicul devenind „robul celui ce dă cu împrumut” (Proverbele 22:7). Ea este strâns legată de sistemul economic în care trăim şi ne gândim că este normal să trăim aşa. Dacă ţări întregi trăiesc din datorii, de ce să nu trăiască şi indivizii la fel? Atitudinea aceasta este greşită.
„Faceţi un legământ solemn cu Dumnezeu ca, prin binecuvântarea Sa, să vă plătiţi toate datoriile şi apoi să nu mai datoraţi nimănui nimic, chiar dacă veţi mânca numai terci şi pâine. Este atât de simplu ca, atunci când pregătiţi masa, să aruncaţi din buzunar douăzeci şi cinci de cenţi pentru lucruri în plus! Voi să aveţi grijă de cenţi, căci dolarii vor avea singuri grijă de ei. Mărunţişul de aici şi de dincolo cheltuit pe lucruri nefolositoare se adună şi devine dolari. Tăgăduiţi-vă pe voi înşivă măcar atunci când sunteţi împresuraţi de datorii. […] Nu ezitaţi, nu vă descurajaţi şi nu cedaţi! Renunţaţi la pofte, renunţaţi să vă satisfaceţi mofturile, economisiţi banii şi plătiţi-vă datoria! Scăpaţi de ea cât mai curând posibil! Când vă veţi elibera şi nu veţi mai datora nimănui nimic, veţi obţine o mare biruinţă.” – Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 196
Datoria este o temelie nesigură. Ea este dăunătoare pentru experienţa spirituală şi ne afectează capacitatea de a susţine financiar lucrarea Domnului. Din cauza ei, nu-i mai putem ajuta pe alţii şi pierdem binecuvântările Sale.
Ce decizii poţi lua chiar acum pentru a evita intrarea inutilă în datorii? La ce ar trebui să renunţi?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO