Caleb a potolit poporul care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haidem să ne suim și să punem mâna pe țară, căci vom fi biruitori!” (Numeri 13:30)

Cunoști momentul acela când ți-ai stabilit o țintă deosebită pentru viitorul tău, când ți-ai făcut niște planuri mărețe și când începi să le povestești tuturor ce ai de gând să realizezi? La început totul pare atât de simplu, atât de ușor, iar când te gândești la rezultatele glorioase care ar putea să vină de pe urma acestor realizări, parcă îți propui să dai tot ce poți ca să ajungi acolo. Începi și le spui tuturor despre planurile tale mărețe. Ești atât de entuziasmat! Nu după mult timp însă, începi să te gândești la tot felul de obstacole, care mai de care mai dificile, care mai de care mai imposibil de depășit. Prietenii sau familia încearcă să te descurajeze. Nu mai știi ce să crezi. Nu mai știi ce să faci. Și, de cele mai multe ori, din păcate, te dai bătut și renunți la visurile tale.

Cred că acest scenariu ne este foarte familiar, poate din experiența proprie, poate din experiențele altora. Cert este că obstacolele care stau în fața biruinței noastre pot fi grele. Pot părea imposibile. Dar putem fi biruitori.

Douăsprezece iscoade au fost trimise să privească o țară minunată din toate punctele de vedere. Toate s-au întors crezând ca țara aceea este deosebită, dar nu toate au crezut că ea poate fi cucerită. Doar doi bărbați credincioși au venit din țara aceea păstrându-și speranțele vii, gata să lupte alături de Dumnezeu și să fie BIRUITORI. Când toate obstacolele îți par dificile, când zidurile sunt prea înalte și inamicii, prea mulți, nu-ți pierde credința! Ellen G. White spune despre aceste zece iscoade următoarele lucruri: „În necredința lor, au limitat puterea lui Dumnezeu și au dovedit neîncredere în brațul care i-a călăuzit în siguranță până aici. Prin urmare, «acesta este sfârșitul marilor noastre speranțe», au spus ei.” (Patriarhi și profeți, p. 388)

Este foarte ușor să te descurajezi și apoi să renunți. Este foarte ușor să gândești negativist. Dar, ca să fii biruitor, ai nevoie de credință! Numai Dumnezeu te poate ajuta să rămâi optimist! Credința vede invizibilul, crede incredibilul, face imposibilul!

Mihai Petcu, student, Institutul Teologic Adventist – Cernica

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO